Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Înscrieri pentru examenul de capacitate preoțească
Arhiepiscopia Bucureştilor organizează, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, examenul de capacitate preoţească, sesiunea septembrie 2015. Se pot înscrie licenţiaţii în teologie, specializarea Teologie Pastorală, fii duhovniceşti ai acestei eparhii, în vederea candidării pentru ocuparea prin concurs a unui post clerical vacant din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Candidații se pot înscrie la examenul de capacitate preoțească organizat de Arhiepiscopia Bucureștilor până la data de 31 august 2015, la Centrul eparhial din București. Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele acte: cerere către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel; copii legalizate după actele de studii (diploma de licenţiat în teologie, master, doctorat şi foile matricole); Curriculum Vitae; copie BI/CI; chitanţa din care să reiasă că a fost achitată taxa de înscriere la examen.
Examenul de capacitate organizat în septembrie are două probe (scris şi oral), fiind precedat de testul psihologic, care se va susţine la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti, în săptămâna premergătoare desfășurării examenului propriu-zis. Proba scrisă a examenului de capacitate preoţească va avea loc în ziua de miercuri, 9 septembrie 2015, ora 9:00, iar proba orală va începe în aceeaşi zi, după afişarea rezultatelor de la proba scrisă, și va continua în dimineața zilei de joi, 10 septembrie 2015. Examenul va avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. Tematica se regăseşte în următoarele cărţi: „Îndrumătorul administrativ bisericesc - ghidul practic pentru examenul de capacitate preoţească”, ediţia a II-a, Editura „Cuvântul Vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2010 (bibliografia indicată la finalul fiecărui capitol este obligatorie) și „Preotul - misionar în areopagul mediatic. Mijloace moderne de comunicare în pastorația ortodoxă”, Editura „Cuvântul Vieții“ a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2013. Cărţile pot fi procurate din magazinele Arhiepiscopiei Bucureştilor. „Tematica examenului nu se rezumă doar la câteva titluri care au fost recomandate tinerilor teologi. Ea de fapt cuprinde întreaga pregătire teologică şi toate lecturile pe care ei le-au parcurs până la acest moment. Sunt teme care privesc efectiv activitatea pe care ei urmează să o desfăşoare în parohii. Pe de o parte este vorba de cunoaşterea bine a învăţăturii de credinţă, de cunoaşterea activităţilor concrete cu care se confruntă preoţii în parohii şi mai ales de cunoaşterea regulamentelor, fiindcă, pe lângă activitatea duhovnicească, preoţii desfăşoară şi o activitate administrativă în parohiile unde vor sluji”, a spus părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, după cum informează basilica.ro. Examenul de capacitate preoțească are valabilitate de 2 ani (pentru cei care îl vor promova cu cel puțin media 9,00) și 1 an (pentru cei care îl vor promova cu media sub 9,00).