Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Festival coral de Rusalii în Episcopia Oradiei
La iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei are loc ediţia a II-a a Festivalului coral de Rusalii care se va derula duminică, 23 mai, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh şi luni, 24 mai, de sărbătoarea Sfintei Treimi, în Catedrala cu Lună din Oradea. Vor participa coruri şi formaţii corale de la bisericile parohiale din Oradea şi din judeţul Bihor, de la cele două instituţii de învăţământ teologic din eparhie şi licee din Oradea, dar şi, în premieră, corul Filarmonicii de Stat din Oradea.
Concertele se vor desfăşura după următorul program: duminică, 23 mai, vor concerta corul Catedralei cu Lună din Oradea; corul Bisericii "Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ" din Oradea - Nufărul; corul Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Oradea - Ioşia; corul Bisericii "Naşterea Maicii Domnului" din Oradea-Tei; corul Bisericii "Buna Vestire" din Odorhei; corul Bisericii "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Beiuş; corul Bisericii "Cuvioasa Parascheva" din Marghita; corala "Psalmodia Varadiensis" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" din Oradea; corul "Diacon Nicolae Firu" al Liceului Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea; corul Liceului Teoretic "Lucian Blaga" din Oradea. Fiecare dintre cele zece coruri va interpreta câte trei piese muzicale din repertoriul religios naţional şi internaţional. Luni, 24 mai, corul Filarmonicii de Stat din Oradea va susţine un concert extraordinar, cu un program divers. La festival va fi prezent şi Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei.



.jpg)
