Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Finalişti la concursul de proiecte duhovniceşti
Parohia Sărămaş din Protopopiatul Întorsura Buzăului, a participat anul acesta la concursul naţional de proiecte duhovniceşti „Sfânta Euharistie - Lumina Vieţii Creştine“, organizat cu prilejul Anului omagial Euharistic - al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii - de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, clasându-se pe primul loc la nivelul Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei.
Proiectul care a câştigat locul I în Episcopia Covasnei şi Harghitei a fost „Mai aproape de cei nevoiaşi“, al copiilor din Parohia Sărămaş, Protopopiatul Întorsura Buzăului. Parohia a participat în fiecare an la concursurile organizate de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, ocupând locuri fruntaşe la nivel eparhial, însă anul acesta este prima dată când se clasează pe locul I.
Obiectivele proiectului au fost aprofundarea învăţăturilor însuşite la şcoală şi la Biserică cu privire la importanţa Sfintelor Taine a Spovedaniei şi a Euharistiei în viaţa lor, şi primirea acestora la Biserică şi aplicarea poruncii dată de Mântuitorul, a iubirii aproapelui, ca deviză a vieţii creştine, prin ajutorarea unor familii cu posibilităţi materiale reduse.
Proiectul s-a desfăşurat atât în incinta bisericii din localitate, cât şi la Şcoala Gimnazială din satul Sărămaş. Activităţile legate de îmbogăţirea cunoştinţelor cu privire la Sfintele Taine au avut loc la Biserică, după Sfânta Liturghie, iar cele care au implicat prepararea reţetelor de post s-au desfăşurat în incinta şcolii.
Micii enoriaşi au întocmit referate şi „Mici îndreptare de spovedanie“, pe care le-au citit la sfârşitul Sfintei Liturghii. De asemenea, ei au împărţit produsele gătite credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie, la finalul acesteia.
Toate resursele financiare obţinute în urma proiectului, prin împărţirea produselor de post, prin implicarea autorităţilor locale şi a societăţilor comerciale din zonă, precum şi cu aportul propriu prin investirea premiului câştigat în urmă cu doi ani la concursul „Copilul învaţă iubirea lui Hristos“, au fost canalizate spre pachetele cu alimente care au fost împărţite unui număr de 40 de familii, cu posibilităţi materiale reduse, din comunitate. Bugetul total al proiectului însumează 2322 lei, sumă care a folosit la achiziţionarea produselor alimentare, care au format pachetele, toate acţiunile fiind desfăşurate de către copii, sub îndrumarea parohului Gheorghe Marius Banciu.
Încântaţi de bucuria semenilor
Copiii au fost încântaţi să se implice într-un astfel de proiect, deoarece din munca lor care a constat în gătit, prezentarea unor referate, interacţiunea cu autorităţile locale şi cumpărăturile pentru pregătirea pachetelor, au cunoscut bucuria de pe chipurile unor semeni aflaţi în nevoi, pentru care acele alimente au reprezentat un real ajutor. Orice sacrificiu a fost pe deplin recompensat prin bucuria celor nevoiaşi şi satisfacţia de a ajuta pe cei din apropiere, atunci când aceştia au nevoie. Echipa câştigătoare va fi reprezentată de unul dintre copii, alături de parohul Gheorghe Marius Banciu la festivitatea de premiere ce va avea loc pe 21 mai 2014, cu ocazia hramului Catedralei patriarhale.