Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Hidroizolaţia Catedralei Mântuirii Neamului a fost finalizată
Prima zi a săptămânii a început pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului cu lucrări de betonare la radierul construcţiei. În partea de nord-est a şantierului a fost turnat un plot de beton pe una din grinzile principale care formează fundaţia. Betonul a fost turnat cu ajutorul unei pompe de beton de mare putere, care a transportat amestecul de pe malul stâng. La această lucrare au fost folosite mai multe cifre, iar eficienţa lucrării a fost sporită pentru că în incinta şantierului a fost construită o staţie de betonare care realizează amestecul de beton din diferite agregate în timp util, astfel că nu există timpi morţi în care echipele de muncitori să aştepte transportarea betonului. După turnarea acestei secţiuni de beton de la grindă s-a continuat cu lucrările de armare. Paralel, în celelalte zone unde armătura este aproape finalizată, echipele de dulgheri montează cofragul la armătura grinzilor pentru a se putea turna noi ploturi de beton. Este nevoie de construirea unor cofraje pentru că radierul este casetat, iar grinzile au aspectul unor pereţi care se vor înălţa din placa inferioară a radierului. Ingineri de la firma constructoare ne-au spus că săptămâna aceasta aproape în fiecare zi vor avea loc lucrări de betonare şi la grinzile principale şi secundare, dar şi la placa inferioară a radierului. "Săptămâna trecută a fost finalizată hidroizolaţia de plumb orizontală şi verticală, a fost turnat ultimul beton de protecţie, iar folia de plumb aşezată pe verticală a fost acoperită cu un strat geotextil de protecţie. În jur de 200 de muncitori lucrează pe timpul zilei pe şantier, iar noaptea, în jur de 50", ne-a spus inginerul Vasile Crăcăoanu de la Sectorul Monumente şi construcţii bisericeşti al Patriarhiei Române.



.jpg)
