În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hram la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Brașov
Credincioșii din cartierul brașovean Valea Cetății au sărbătorit hramul bisericii parohiale participând în număr mare la Sfânta Liturghie săvârșită duminică, 21 mai, de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
La Sfânta Liturghie arhierească au participat numeroşi credincioşi din Brașov și din împrejurimi, iar răspunsurile liturgice au fost date de Cvintetul „Anatoly” al Operei Brașov, informează Mitropolia Ardealului.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurențiu le-a vorbit credincioșilor prezenți despre Sfinții Împărați Constantin și Elena.
„Să fiți bucuroși că îi aveți ocrotitori pe cei doi Sfinți Împărați. În icoană ei nu stau doar alături unul de altul, ci Crucea este cea care îi unește, Crucea care unește Cerul și pământul și ne unește și pe noi. Crucea nu este niciodată separată de Hristos. Noi nu avem doar un semn al Crucii, ci totdeauna este pusă Răstignirea pe Cruce pentru că Mântuitorul întinzându-Și brațele și rămânând cu brațele deschise ne primește pe toți, ne cuprinde pe toți, ne așteaptă pe toți ca să venim la El și să devenim cinstitori ai Sfintei Cruci. Să vă dea Dumnezeu sănătate tuturor și să avem cu toții acest curaj întâi de toate de a fi mărturisitori ai lui Hristos”, a spus ierarhul.
La final, Înaltpreasfinția Sa a oferit distincția Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului” preoților George Robert Tătulea și Vasile Alexandru Prodea de la biserica brașoveană, iar epitropilor și Consiliului parohial le-au fost înmânate diplome de cinstire.
Sărbătoarea a continuat cu premierea elevilor olimpici la fazele județene și naționale ale Olimpiadei de religie și a câștigătorilor concursului de cateheză organizat de Patriarhia Română. Elevii au primit diplome și burse de merit.
În încheiere a fost săvârșit un parastas pentru ctitorii lăcașului de cult care au trecut la Domnul.