Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Hram la paraclisul Centrului eparhial din Zalău

Hram la paraclisul Centrului eparhial din Zalău

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Adrian Onica - 18 Octombrie 2013
În ziua prăznuirii Sfântului Evanghelist Luca, paraclisul din incinta Centrului eparhial din Zalău şi-a serbat ocrotitorul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului. 
 
În cadrul Sfintei Liturghii, oficiate ieri, 18 octombrie, la paraclisul „Sfântul Evanghelist Luca“, Preasfinţitul Episcop Petroniu a hirotonit întru preot pe diaconul Cristian Porumb.
 
Motivul pentru care a fost ales a fi Sfântul Evanghelist Luca drept ocrotitor al paraclisului Centrului eparhial se datorează faptului că în data de 18 octombrie 2007, ziua prăznuirii sfântului, Adunarea eparhială a Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului, sub preşedinţia vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu, a hotărât înfiinţarea Episcopiei Sălajului. 
 
Ulterior acestui moment, la 13 aprilie 2008, Preasfinţitul Petroniu a fost înscăunat ca prim episcop al Sălajului, la Catedrala episcopală din Zalău, în prezenţa unui sobor de arhierei. 
La început, activitatea administrativă a angajaţilor Centrului eparhial al Episcopiei Sălajului s-a desfăşurat într-un spaţiu pus la dispoziţie de către Consiliul Judeţean Sălaj. În 7 septembrie 2010, în prezenţa unei delegaţii a fundaţiei filantropice „Diakonia“ din Germania, condusă de rectorul Hermann Schoenauer, s-a pus piatra de temelie pentru sediul eparhial. În toamna anului 2010 s-a organizat şantierul; la 22 septembrie s-a început turnarea fundaţiilor; la 23 septembrie PS Episcop Petroniu a săvârşit rugăciuni de binecuvântare a începutului lucrărilor. În 1 august 2012 s-au început lucrările la paraclis, iar în 12 septembrie s-a sfinţit piatra de temelie a acestuia de către ierarhul locului.

Târnosirea paraclisului

La 18 octombrie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi a Preasfinţitului Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Petroniu a oficiat slujba de sfinţire şi a inaugurat parţial sediul Episcopiei Sălajului. 
 
Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată în paraclisul episcopal la data de 30 ianuarie 2013, după înzestrarea acestuia cu toate obiectele liturgice necesare.
 
Paraclisul a fost târnosit de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în data de 14 septembrie 2013, cu prilejul vizitei Preafericirii Sale în Episcopia Sălajului, alături de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, PS Episcop Petroniu şi PS Iustin Sigheteanul. 
 
Prin săvârşirea Sfintei Liturghii din ziua hramului a fost prăznuit primul hram al paraclisului „Sfântul Evanghelist Luca“ după târnosirea acestuia.