În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hram la singura parohie din Iași ce-l are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca
Singura parohie din Iași ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, situată în cartierul Păcurari, din municipiul Iași, în curtea Cimitirului Ortodox „Sfântul Ioan Botezătorul”, şi-a serbat zilele trecute hramul. Sărbătoarea a debutat duminică seară cu slujba Vecerniei unită cu Litia, la care a participat un sobor de preoţi consilieri de la Centrul eparhial Iaşi şi de la parohiile învecinate, protos fiind părintele Marian Timofte, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi a continuat luni, 18 octombrie, cu Sfânta Liturghie.
Cuvântul de învăţătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de pr. Virgil Adrian Morărescu de la Parohia „Sfântul Varlaam”-Green Park, Iaşi.
La final, părintele paroh Marian-Viorel Nimerincu, care este și inspector eparhial în cadrul Departamentului cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei Iaşilor, a mulțumit tuturor pentru prezență și pentru împreuna-rugăciune, subliniind importanța faptului că enoriașii pe care îi păstorește „au devenit cu timpul o familie”.
Lăcaşul de închinare se află pe strada Elisabeta Rizea la numărul 27, în curtea Cimitirului „Sfântul Ioan Botezătorul” şi a fost amenajat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de părintele paroh Marian Nimerincu, ajutat de câţiva donatori. Parohia deţine în prezent două spaţii donate de inginerul Sorin Ionescu. În primul funcţionează paraclisul şi o capelă mortuară, iar cel de-al doilea este destinat praznicelor pentru cei adormiţi. În prezent, părintele paroh şi comunitatea de enoriaşi au început demersurile pentru construirea unei noi biserici parohiale.