Unul dintre ocrotitorii spirituali ai Eparhiei Dunării de Jos este, alături de Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie, şi Sfântul Cuvios Rafail. Acest sfânt, deşi a sihăstrit la
Hramul Bisericii Bucur Ciobanul din Capitală
Biserica de al cărei nume este legată însăşi întemeierea Bucureştiului, Biserica Bucur din Capitală, este astăzi în sărbătoare, prăznuindu-şi hramul, de sărbătoarea Sfinţilor Atanasie şi Chiril.
Cu acest prilej, aseară a fost săvârşită slujba Vecerniei şi a Litiei, iar astăzi este săvârşită slujba Utreniei şi a Sfintei Liturghii.
"Întrucât biserica noastră este una foarte micuţă, o parte dintre părinţii invitaţi la hram vin seara la Vecernie, iar altă parte vin a doua zi la Liturghie. Vor fi mai mulţi părinţi slujitori de la Seminarul Teologic din Bucureşti şi de la catedrală", a declarat părintele Ionuţ Bărbulescu, parohul Bisericii Bucur Ciobanul. (S.D.)



.jpg)
