În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Hramul Bisericii Vovidenia din Galaţi
De sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Biserica Vovidenia din Galaţi şi-a sărbătorit hramul. Programul liturgic a debutat în seara zilei de 20 noiembrie cu slujba Vecerniei cu Litia şi Acatistul Buneivestiri. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost săvârşită de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele Lucian Petroaia, consilier eparhial pentru învăţământ şi tineret şi delegatul Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Casian, care a transmis mesajul de felicitare al chiriarhului Dunării de Jos pentru toţi enoriaşii Parohiei Vovidenia. Au participat numeroşi credincioşi din parohie şi din oraş, dar şi un grup de 10 tineri de la Penitenciarul de minori de la Tichileşti, jud. Brăila, care, alături de preotul lor, Sorin Pleşca, şi de directorii educativi, au primit pachete cu alimente. De asemenea, parohia a pregătit, prin membrii Consiliului şi Comitetului Parohial, pachete cu alimente pentru cei nevoiaşi, precum şi o agapă frăţească pentru toţi pelerinii veniţi la hram.