Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Înalți oaspeți la Mănăstirea Snagov
Membrii delegațiilor parlamentare din mai multe state europene, participanți la primul Summit Parlamentar al Formatului București (B9), au vizitat miercuri, 18 aprilie, Mănăstirea Snagov. Oaspeții au admirat frumusețea locului și pictura bisericii, apreciind activitatea Bisericii Ortodoxe Române în păstrarea și promovarea culturii românești și a spiritualității ortodoxe.
În perioada 17-19 aprilie 2018 s-au desfășurat la București lucrările Summitului Parlamentar al Formatului București (B9), la care au participat delegațiile parlamentare ale statelor membre, și anume, Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, România și Ungaria.
Printre invitații de onoare s-au numărat președintele Senatului Republicii Franceze, Gérard Larcher, președintele Senatului Poloniei, Stanisław Karczewski, președintele Adunării Parlamentare a NATO, Paolo Alli, secretarul general al NATO, David Hobbs.
În după-amiaza zilei de miercuri, 18 aprilie 2018, participanții B9 și ambasadori ai statelor participante au vizitat Mănăstirea Snagov din județul Ilfov, străveche vatră monahală și important monument de cultură și artă bisericească.
Membrii delegației au fost însoțiți de domnul Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului României. Înalții oaspeți au fost întâmpinați la baza Podului „Maicii Domnului” de către părintele protos. Varahiil Bănățeanu, starețul Mănăstirii Snagov.
Părintele stareț a condus delegația în biserică și a expus celor prezenți istoricul mănăstirii, arătând că această vatră monahală a fost atestată documentar încă de pe vremea domnitorului Mircea cel Bătrân, în anul 1408. Biserica mănăstirii, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, a trecut prin mai multe etape de refacere în vremea domnitorului Vladislav I și a Sfinților Domnitori Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu. Pictura bisericii, în tehnica „al fresco”, a fost realizată în anul 1563 de către zugravul Dobromir cel Tânăr, prin grija domnitorului Petru cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna. De asemenea, părintele stareț a amintit că în incinta Mănăstirii Snagov a funcționat, în vremea stăreției Sfântului Antim Ivireanul, o tipografie de cărți bisericești, care a publicat mai multe lucrări în limbile greacă, slavonă și arabă, ducând faima tipografilor de la Snagov până în Asia Mică, Egipt și Grecia.
Înalții oaspeți au admirat frumusețea locului și pictura bisericii, apreciind profesionalismul cu care aceasta a fost restaurată și conservată, lăudând totodată activitatea Bisericii Ortodoxe Române în păstrarea și promovarea culturii românești și a spiritualității ortodoxe.
La finalul vizitei, oaspeții au semnat în „Cartea de aur” a Mănăstirii Snagov și au primit din partea părintelui stareț câte o monografie a mănăstirii.