Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Inaugurarea unui centru social pentru vârstnici în orașul Ploiești
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a binecuvântat cu agheasmă luni, 20 martie, noul centru social al Parohiei „Buna Vestire” din municipiul Ploiești. Proiectul social a fost inițiat de Arhiepiscopia Bucureștilor în parteneriat cu parohia prahoveană, urmând să fie furnizate gratuit două servicii sociale pentru 105 vârstnici din oraș. La final, ierarhul a oferit ordine, ranguri și diplome bisericești din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Proiectul finanțat prin fonduri nerambursabile a fost implementat prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020 și a constat în schimbarea de destinație a casei parohiale în Centrul social „Buna Vestire”.
La slujba de binecuvântare săvârșită de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul au participat părintele Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar; părintele Mihăiță Stroe, protopop al Protoieriei Ploiești Sud; părintele Adrian Matei, protopop al Protoieriei Ploiești Nord; părintele Grigore Melnic, protopop al Protoieriei Câmpina; părintele Mihail Peneș, protopop al Protoieriei Vălenii de Munte; părintele Ionuț Negoiță, protopop al Protoieriei Urlați, Liviu-Gabriel Mușat, director general al Agentiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, precum și alte persoane implicate în desfășurarea proiectului.
În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a evidențiat necesitatea unui astfel de centru pentru ajutorarea vârstnicilor, care din cauza lipsurilor materiale au mare nevoie de sprijin: „A fost finalizat acest proiect susținut din fonduri europene nerambursabile și mulțumim lui Dumnezeu pentru această realizare, pentru că există multă suferință și lipsuri, mai ales în viața celor în vârstă. Ținând cont că anul 2023 a fost proclamat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și văzând materialele publicitare ale acestui așezământ că cele două categorii de servicii sociale se referă la persoane în vârstă, peste 65 de ani, este o împlinire fericită la început de an. Felicităm din toată inima pe toți cei care s-au implicat și au susținut acest proiect. La recomandarea Sectorului social-filantropic și misionar și a Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat mai multe ordine și diplome celor care s-au remarcat în această lucrare sfântă și atât de necesară în perioada aceasta în care bătrânii se confruntă cu o mulțime de lipsuri, pensii mici și cheltuieli de întreținere mari”.
Cantina socială din cadrul Centrului social „Buna Vestire” asigură zilnic masa de prânz pentru 80 de persoane vârstnice nevoiașe, iar cel de-al doilea serviciu, de îngrijire la domiciliu, constă în ajutorul acordat de îngrijitori formali, asistență socio-medicală și o masă caldă pe zi pentru 25 de persoane vârstnice dependente sau parțial dependente.
„Cu mare bucurie am ajuns astăzi la încununarea acestui proiect, care s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, începând de la o idee, și anume faptul că în Ploiești nu există un centru social acreditat și licențiat conform normelor în vigoare de funcționare. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat binecuvântarea ca la această parohie, unde se desfășura deja un program numit «Masa bucuriei», prin care era oferită hrană celor nevoiași din municipiu, să demareze acest proiect finanțat prin fonduri nerambursabile ca un parteneriat între Arhiepiscopia Bucureștilor și Parohia «Buna Vestire» prin care fosta casă parohială să devină centru social cu două componente, cantină socială și servicii de îngrijire la domiciliu, urmând să deservească 105 beneficiari. Arhiepiscopia Bucureștilor a suportat cu finanțarea de 2% din valoarea totală a proiectului, de aproximativ două milioane de lei, ne-a sprijinit prin suportarea anumitor cheltuieli neeligibile și în plata personalului care va lucra în acest centru social”, a precizat părintele Adrian Matei, protopop al Protoieriei Ploiești Nord.
La finalul slujbei de binecuvântare, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a acordat din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Ordinul „Maica Domnului Oranta” pentru clerici părintelui Adrian Matei, protopop al Protoieriei Ploiești Nord; Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru clerici părintelui Viorel Ionuț Iordăchescu de la Parohia Scaune, Protoieria Sector 3 Capitală, și rangul de iconom stavrofor părintelui paroh Bogdan Grigorescu de la Parohia „Buna Vestire” din Ploiești.
De asemenea, Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni a fost oferit lui Liviu-Gabriel Mușat, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia; Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu”, Florinei Micu și Claudiei Milea, precum și arhitectei Ioana Alexandrescu.
Silviu Andrei Vlădăreanu, inspector eparhial la Sectorul juridic și bunuri bisericești al Arhiepiscopiei Bucureștilor; Adrian Loghin, Florian Roman și Dragoș Georgian Borșa au primit diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”.
Centrul social are la parter o sală de mese, o bucătărie dotată cu utilaje profesionale și o zonă de pregătire a alimentelor conform circuitelor stabilite de Direcția de Sănătate Publică. La etaj dispune de o sală de ședințe, trei birouri și un vestiar pentru angajați, iar la demisol are un spațiu de depozitare. Prin proiect a fost achiziționată și o autoutilitară ce va fi folosită pentru distribuirea hranei la domiciliu.
Centrul social „Buna Vestire” se află pe strada Plevnei nr. 2, Ploiești.