Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Încă o promoţie de teologi de la Caransebeş
Vineri, 27 mai 2011, la Caransebeş, a avut loc festivitatea de încheiere a cursurilor pentru absolvenţii Facultăţii de Teologie, dar şi pentru cei ai Seminarului Teologic Liceal "Episcop Ioan Popasu" din localitate. Festivitatea, care s-a bucurat de binecuvântarea şi participarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, a debutat prin oficierea Sfintei Liturghii la noua Catedrală episcopală "Învierea Domnului" de către un sobor de preoţi profesori ai celor două şcoli teologice, la care s-au adăugat şi absolvenţii hirotoniţi.
În cadrul Sfintei Liturghii, absolvenţii s-au împărtăşit cu Sfintele lui Hristos Taine, primind apoi un cuvânt de îndemn şi binecuvântare din partea părintelui arhim. prof. Constantin Timiş, care le-a adus în atenţie tuturor un îndemn la slujire responsabilă în misiunea pe care Dumnezeu le-o va încredinţa la finalul studiilor teologice. După încheierea slujbei, în Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului, a avut loc cursul festiv, susţinut de pr. prof. lector drd. Daniel Alicc, cu tema "Activitatea Episcopului Veniamin Nistor la Caransebeş". După susţinerea acestuia, a luat cuvântul prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative, în cadrul căreia funcţionează Secţia de teologie, şi Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care le-a fost şi profesor şi a vegheat îndeaproape la buna desfăşurare a programului de studiu şi rugăciune al teologilor caransebeşeni. Studentul Lucian Bot Din a adresat din partea absolvenţilor cuvinte de mulţumire profesorilor şi ostenitorilor învăţământului teologic caransebeşan. În a doua parte a programului, dascălii s-au deplasat la sediul Seminarului Teologic, unde au participat la festivitatea de "predare a cheii" către generaţiile următoare de teologi. Învăţământ teologic cu tradiţie Începuturile învăţământului teologic al Bisericii Ortodoxe Române din părţile Banatului se pierd în negura vremurilor. De la forme mai simple de pregătire şi calificare a slujitorilor Bisericii bănăţene, mai mult sau mai puţin cunoscute de-a lungul timpului - ca şi cele existente pe lângă Mănăstirea "Sfântul Gheorghe" din Caransebeş -, s-a ajuns, în 1822, la împlinirea unui vechi deziderat al eparhiei noastre prin întemeierea, la Vârşeţ, a unei Şcoli clericale cu program sistematic şi stabil în limba română. După ce în anul 1948 Academia Teologică din Caransebeş a fost desfiinţată, rămânând în Caransebeş numai Seminarul Teologic, în anul 1998, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Laurenţiu, pe atunci Episcop al Caransebeşului, a fost reactivat învăţământul teologic universitar prin înfiinţarea Secţiei de teologie în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative din Caransebeş, facultate aparţinătoare Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa. În urma absolvirii cursurilor şcolilor de teologie din Caransebeş, s-au evidenţiat personalităţi importante ale vieţii clericale şi laice, care au dus mai departe renumele acestei şcoli, care din secolul XIX funcţionează fără întrerupere. În final, având în faţă pilda teologilor caransebeşeni şi contribuţia pe care au adus-o la îmbogăţirea tezaurului teologic, spiritual şi cultural al Bisericii Ortodoxe Române, celor ce ostenesc astăzi aici - clerici şi laici deopotrivă - le revine menirea sfântă de a pregăti elemente capabile să păstreze şi să sporească prestigiul acestei venerabile Şcoli Teologice, câştigat cu atâta trudă şi nu de puţine ori cu sacrificii de vrednicii noştri înaintaşi.