În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Începutul sărbătorii Sfântului Ierarh Spiridon la Catedrala sa din București
Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou din Capitală, Paraclis Patriarhal, își sărbătorește marți hramul principal, închinat Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni. Manifestările liturgice dedicate ocrotitorului spiritual al monumentalei biserici din centrul Capitalei au debutat luni seara, în ajun, când numeroși credincioși s-au adunat pentru a cere binecuvântarea Sfântului Spiridon prin închinarea la moaștele sale.
La ceasul Vecerniei, în sunet de clopote, toacă și cântări duhovnicești, un sobor de clerici a purtat în procesiune, în jurul lăcașului, racla în care sunt așezate părticele din cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Spiridon, așezând-o apoi spre închinare în baldachinul din curtea bisericii. Din soborul condus de arhimandritul Dionisie Constantin, consilier patriarhal, au mai făcut parte părinții consilieri patriarhali Remus Marian, Valentin Fătu, Teodor Gradinaciuc, arhidiaconul Alexandru Bordea, precum și alți preoți și diaconi. În continuare, în sfântul lăcaș, soborul de clerici a săvârșit cu fast liturgic slujba Privegherii, după rânduiala îndătinată la hramul marilor lăcașuri de rugăciune. Răspunsurile liturgice au fost oferite de două strane de psalți, conduse de părintele Vlăduț Roșu și de diaconul Nicușor-Gabriel Bercaru care, în cadrul unui nou volum publicat la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, a așezat pe notație bizantină întreaga Slujbă a Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, ținând cont de varianta actualizată a textului din ultima ediție a Mineiului pe luna decembrie.
În ziua hramului, marți, 12 decembrie, credincioșii vor putea lua parte la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită în lăcașul de cult.






.jpg)
