Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Înmormântarea schimonahiei Melania Toma de la Mănăstirea Zamfira
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a aflat duminică, 2 aprilie, în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Zamfira, județul Prahova. Ierarhul a săvârșit aici Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori, și a rostit un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți.
„De multe ori, la biserică sau acasă, ne rugăm în grabă și cerem lucruri mărunte, lucruri mici care ne privesc numai pe noi și suntem atât de egoiști că uneori ar trebui să ne rușinăm de cererile adresate Domnului. Este important să cerem în primul rând iertarea păcatelor și Împărăția cerurilor, nu o împărăție trecătoare lumească, unde, pentru un număr mic de ani, ne-am puteam bucura de privilegii”, a spus Preasfinția Sa. După Sfânta Liturghie, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de slujitori, din care a făcut pare și părintele Florin Boțârcă, protoiereu al Protopopiatului Vălenii de Munte, a săvârșit slujba de înmormântare a schimonahiei Melania Toma de la Mănăstirea Zamfira, trecută la Domnul. „Schimonahia Melania a fost un model pentru obștea acestei mănăstiri și nu întâmplătoare este prohodirea ei într-o asemenea zi frumoasă și senină. Nu întâmplătoare este prezența numeroșilor credincioși și a soborului de preoți, a călugărițelor din această obște, dar și a celor care au venit de la alte mănăstiri. Toți am venit pentru a ne ruga și pentru a o cinsti pe o monahie care s-a nevoit mult. A trăit 95 de ani, dintre care aproape 80 de ani i-a petrecut în ascultare și rugăciune, în viață monahală, străbătând și anii grei din perioada comunistă. Monahii adevărați nu așteaptă răsplată de la oameni, pentru că învățăm, chiar și noi, pe parcursul vieții, că răsplata de la oameni este trecătoare și noi așteptăm mai mult răsplată veșnică. Credem că Dumnezeu va primi pe schimonahia Melania care L-a slujit în îndelungata ei perioadă de ședere la Mănăstirea Zamfira, prin rugăciune, ascultare, prin smerenie și frumoasă cântare la strană. Schimonahia Melania Toma a fost un exemplu pentru ceilalți, mai ales pentru monahiile mai tinere de aici pe care le-a învățat și îndrumat zeci de ani”, a spus PS Părinte Timotei Prahoveanul. La slujba de înmormântare a schimonahiei Melania Toma a fost prezentă obștea de monahii de la Mănăstirea Zamfira, în frunte cu maica stareță Fanuria Berica.