Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Înnoire la Parohia Valea Bolvașnița din Banat
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit duminică, 16 februarie, în Parohia Valea Bolvașnița din Protopopiatul Băile Herculane, județul Caraș-Severin, unde a săvârșit Sfânta Liturghie și a binecuvântat lucrările executate în ultima perioadă la edificiile bisericești ale parohiei.
În biserica din Valea Bolvașnița, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Episcopul Caransebeșului a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, răspunsurile liturgice fiind oferite de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit noile clopote ale bisericii, iar după Sfânta Liturghie a binecuvântat lucrările de renovare și amenajare la casa parohială, executate prin strădania preotului paroh Marius Adrian Doran și a credincioșilor din sat, ne-au transmis arhid. Pavel Canea și Darius Herea.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a vorbit despre învățăturile oferite de Pilda Întoarcerii fiului risipitor, apreciind eforturile comunității de amenajare a casei parohiale.
„Părintele Marius Adrian Doran împreună cu bunii credincioși de aici au amenajat casa și au achiziționat toate cele necesare pentru dotarea unei locuințe pentru o familie. Părintele cu doamna preoteasă au și doi copilași şi stau aici de când au venit în această parohie. Ne bucurăm atunci când preotul locuiește în parohie împreună cu familia”, a subliniat ierarhul.
Pentru activitatea pastoral-misionară și gospodărească desfășurată în parohie, părintele paroh a fost hirotesit iconom stavrofor, iar toți cei care s-au implicat în lucrările parohiei au primit din partea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian diplome de recunoştinţă.



.jpg)
