Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întâlnire a profesorilor de religie la Roman
Luni, 27 ianuarie, în ziua de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur, la inițiativa Protopopiatului Roman, profesorii de religie care își desfășoară activitatea didactică în școlile din orașul Roman, dar și în școlile din mediul rural, s-au întâlnit la Centrul eparhial în ședință de lucru, informează epr.ro.
În deschidere, părintele protopop Dragoș Munteanu i-a felicitat pe profesorii cu rezultate deosebite, amintind o serie de proiecte derulate de aceștia în parteneriat cu Protopopiatul Roman, după care părintele Andrei Adrian de la Parohia Poienița, Protopopiatul Roman, a citit referatul „Importanța cooperării dintre preot și profesorul de religie”, în care a oferit colegilor săi modalități practice de pastorație a tinerilor și soluții comune didactice și pastorale pe care preotul și profesorul de religie le pot aplica în vederea formării cultural-spirituale a elevilor. Apoi, cadrele didactice au prezentat proiecte și activități pe care le-au desfășurat în anul precedent, propunând noi concursuri și activități menite să încurajeze tinerii și să împiedice abandonul școlar.
Delegat din partea Centrului eparhial la această întâlnire a fost părintele consilier cultural Valentin Băltoi, care a adresat binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a făcut o retrospectivă a activităților cultural-educaționale desfășurate în școlile din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în primul semestru al anului școlar 2019-2020 și i-a îndemnat pe profesori să participe la proiectele desfăşurate atât la nivelul Patriarhiei Române, cât şi la nivel eparhial.
În cea de-a doua parte a întâlnirii, părintele protopop Dragoș Munteanu a prezentat proiectul cultural-spiritual-educațional „Familia - Biserica de acasă”, inițiat de Protopopiatul Roman, în parteneriat cu Centrul eparhial, Fundația „Episcop Melchisedec Ștefănescu” și școlile din Roman.
La final, cadrele didactice au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, care i-a încredințat de sprijin și i-a îndemnat să nu uite că sunt misionari ai Bisericii și apostoli ai lui Hristos, aleși să modeleze sufletele tinerilor aflați în căutarea lui Dumnezeu.