În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Întâlnire cu preotesele văduve la Braşov
Fundaţia "Sfinţii Constantin şi Elena - Valea Cetăţii - Braşov", prin grija ce o acordă persoanelor vârstnice, şi-a îndreptat atenţia către doamnele preotese văduve din Braşov şi împrejurimi. Joi, 18 octombrie, fundaţia a organizat o întâlnire cu preotese văduve, cu vârsta cuprinsă între 57 şi 91 de ani, la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", unde s-a săvârşit slujba Parastasului pentru preoţii adormiţi. Au fost pomeniţi 81 de preoţi trecuţi în lumea drepţilor, conform celor precizate de pr. paroh Corneliu Gârbacea. S-au săvârşit, apoi, pentru preotese, rugăciunea de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu şi rugăciunea pentru cererea celor de trebuinţă şi de folos. Preotesele au primit flori, cărţi cu conţinut religios, iconiţe şi milostenie de la parastas. La slujbă au participat şi membrii familiilor, credincioşi şi voluntari ai fundaţiei. Parohia "Valea Cetăţii" Braşov împreună cu câţiva sponsori au oferit, apoi, preoteselor o masă de prânz, precum şi produse de patiserie, după cum a mai spus pr. paroh Corneliu Gârbacea.



.jpg)
