În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Întâlnire educativă la Seminarul Teologic Ortodox din Târgoviște
La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște a avut loc, joi, 10 februarie 2022, workshopul educațional intitulat „Adolescența între tentație şi responsabilități”, prin care elevii au fost informați despre pericolul existenței drogurilor şi despre daunele fizice şi morale provocate de excesul consumului de alcool.
La această activitate au participat Nicoleta Bobe, reprezentant al Organizației Antidrog-Dâmbovița, psihologul Liliana Dolomeț şi părinții profesori ai seminarului.



.jpg)
