Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Întâlnirea preoteselor văduve la Braşov
Joi, 23 septembrie, Fundaţia "Sfinţii Constantin şi Elena" din Valea Cetăţii - Braşov a organizat o întâlnire cu preotesele văduve. Pr. Corneliu Gârbacea, preşedintele fundaţiei, spune că întâlnirea este strâns legată de unul dintre scopurile principale ale fundaţiei, acela de a acorda sprijin persoanelor vârstnice.
Au fost invitate 21 de preotese din Braşov şi împrejurimi, dar, din cauza problemelor de sănătate, au participat doar cinci, cu vârste cuprinse între 90 şi 73 de ani. La Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Parohia "Valea Cetăţii" Braşov, s-a săvârşit slujba Parastasului pentru preoţii adormiţi întru nădejdea Învierii Domnului, fiind pomeniţi 77 de preoţi. Apoi, pentru doamnele preotese, s-a săvârşit rugăciunea de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu şi rugăciunea pentru cererea celor de trebuinţă şi de folos. Preotesele văduve au primit câte un buchet de flori, cărţi cu conţinut religios, iconiţe şi milostenie de la Parastas. La slujbă au participat şi membrii familiilor preoteselor, credincioşi şi voluntari ai fundaţiei. Mai mulţi sponsori au oferit o masă festivă, produse de patiserie şi flori.



.jpg)
