Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit duminică, 24 noiembrie 2024, Sfânta Liturghie în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Slobozia. În cadrul slujbei,
Învierea Domnului este izvor de pace, lumină şi bucurie
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos a fost un prilej de mare bucurie pentru sute de credincioşi veniţi pe Dealul Patriarhiei pentru a primi Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim, după ce, timp de şapte săptămâni, şi-au luminat sufletele prin postire şi rugăciune. Slujba Învierii Domnului a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de slujitori.
La miezul nopţii, preoţii îmbrăcaţi în veşminte luminoase de sărbătoare au primit Sfânta Lumină de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după care au coborât în mijlocul credincioşilor şi au împărţit-o tuturor celor prezenţi. Sărbătoarea Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos sau Sfintele Paşti este lumina sau sensul ultim al vieţii omului, al istoriei şi al universului, a arătat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în cuvântul de învăţătură. „În primul rând, Învierea lui Hristos din morţi ne arată că omul nu a fost creat pentru moarte, ci pentru viaţă veşnică. Destinaţia lui ultimă nu este întunericul mormântului, ci lumina Împărăţiei cerurilor. De ce? Pentru că omul este singura fiinţă care a fost creată după chipul lui Dumnezeu Cel Veşnic viu şi, de aceea, este chemat să trăiască veşnic. Moartea nu a fost creată de Dumnezeu; ea este un accident sau o urmare a păcatului neascultării omului faţă de Dumnezeu, Izvorul vieţii. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că cel din urmă duşman al omului care va fi desfiinţat sau nimicit va fi moartea. Noi ne-am obişnuit cu ea şi uneori o numim un fenomen natural. Sfânta Scriptură ne spune că moartea este contrară firii şi că, de fapt, conformă firii este numai viaţa. Întrucât Hristos Domnul Cel răstignit şi înviat a biruit păcatul, iadul şi moartea şi ne-a dăruit viaţă veşnică. De aceea, El spune: «Eu sunt Învierea şi Viaţa, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi şi oricine trăieşte şi crede în Mine va avea viaţă veşnică!». Aceasta înseamnă că scopul ultim al vieţii omului pe pământ este pregătirea pentru viaţa cerească veşnică. Aici suntem într-o trecere, într-un «paşte» spre Împărăţia cerurilor, spre cetatea stabilă, netrecătoare din Împărăţia Preasfintei Treimi. Acest adevăr este cuprins şi în Crez, la sfârşitul căruia noi mărturisim «Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie». Duminica, ziua cea dintâi a săptămânii, este Ziua Învierii şi ea luminează fiecare săptămână a vieţii noastre. Prin Învierea lui Hristos viaţa creştinului este îndreptată spre învierea cea de obşte şi spre Împărăţia cerurilor. Această lumină a Învierii lui Hristos este lumina sau sensul ultim al vieţii creştine.“
Învierea Domnului este sensul ultim al istoriei
În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că, în al doilea rând, Învierea lui Hristos este lumina şi sensul ultim al istoriei. „Învierea lui Hristos, Cel care a fost răstignit pe nedrept de oamenii păcătoşi, ne arată că dreptatea lui Dumnezeu nu piere niciodată. El a fost osândit la moarte pe nedrept, dar Dumnezeu L-a înviat din morţi şi I-a dăruit Lui o slavă şi o cinste mai presus de orice slavă şi aceasta arată că sensul vieţii noastre se află în Hristos Cel înviat şi că istoria este locul în care noi, în ciuda păcatului, a răutăţii şi a tuturor ispitelor care pot veni asupra noastră, trebuie să mărturisim adevărul credinţei în Dumnezeu, să apărăm dreptatea şi să săvârşim binele. Învierea lui Hristos îndreptată spre învierea cea de obşte sau care inaugurează învierea cea de obşte ne arată că toţi vom fi judecaţi ca persoane şi ca popoare în Ziua de Apoi, potrivit criteriului iubirii noastre faţă de semenii noştri“, a subliniat Preafericirea Sa.
Învierea lui Hristos, sensul ultim al universului
În al treilea rând, Patriarhul Bisericii noastre a arătat că Învierea lui Hristos este sensul ultim al universului. „Sfânta Scriptură ne spune că cerul şi pământul pe care le vedem se vor sfârşi. Oamenii de ştiinţă prevăd colapsul sau distrugerea universului, când sistemul nostru solar se va prăbuşi. Dar Sfânta Scriptură ne arată că va fi un cer nou şi un pământ nou pe care Dumnezeu le dăruieşte ca răsplată pentru cei care au crezut în El. În cerul nou şi pământul nou pe care le descrie cartea Apocalipsei se spune că moarte nu va mai fi, nici lacrimi şi nici întristare. Acest cer nou şi pământ nou va cuprinde Noul Ierusalim, sau Ierusalimul cel de sus, cel ceresc, care este împreună-sălăşluirea lui Dumnezeu cu oamenii. Domnul va lumina cetatea şi noapte nu va mai fi. Deci, universul actual a început să se schimbe prin Învierea lui Hristos, pentru că Hristos nu mai revine cu Trupul Său la viaţa biologică amestecată cu durere şi cu moarte, ci El nu mai moare niciodată. Trupul Său trece prin uşile încuiate, trece mai întâi prin piatra care se afla deasupra mormântului. Învierea lui Hristos modifică spaţiul şi timpul ca separaţie şi arată libertatea omului faţă de orice determinism al naturii căzute. Deci, universul actual care se degradează şi se descompune va fi înlocuit cu un cer nou şi cu un pământ nou, care au fost deja inaugurate prin trupul lui Hristos Cel înviat din morţi. De aceea, în această noapte cântăm: «Iată, acum toate s-au umplut de lumină - adică de sens - şi cerul şi pământul şi cele de sub pământ!». Toate primesc un sens: viaţa omului, mersul istoriei şi destinaţia ultimă a universului“, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Să ducem cu noi pretutindeni bucuria Învierii!“
În încheierea cuvântului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române i-a îndemnat pe credincioşi să ducă bucuria Învierii Domnului şi celor suferinzi: „Învierea Domnului este izvor de pace, de lumină şi de bucurie. Ea ne cheamă să adunăm în suflet pace şi bucurie şi multă iubire smerită şi milostivă şi să le arătăm în jurul nostru, mai ales celor săraci, bolnavi, suferinzi, celor îndoliaţi şi întristaţi. În aceste zile, să arătăm ajutorul nostru frăţesc şi celor care suferă din cauza inundaţiilor. Să ducem cu noi pretutindeni bucuria Învierii, speranţa înnoirii vieţii noastre şi să preamărim pe Dumnezeu prin lumina lui Hristos Cel răstignit şi înviat, care se află în sufletele noastre, lumină adunată prin Postul Sfintelor Paşti, prin Spovedanie, prin rugăciune, prin împărtăşire, ca o arvună a biruinţei asupra păcatului şi asupra morţii“, a spus Preafericirea Sa. Sărbătoarea Învierii Mântuitorului Hristos a continuat cu săvârşirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala patriarhală.
Sfânta Lumină de la Ierusalim, arvună a luminii din Împărăţia cerurilor
Vecernia Învierii la Catedrala patriarhală