În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Lucrări de armare şi betonare la fundaţia Catedralei Mântuirii Neamului
Lucrările de armare şi de betonare la fundaţia Catedralei Mântuirii Neamului au ajuns săptămâna aceasta la jumătatea grinzilor transversale şi longitudinale. Echipele de sudori şi de fierar-betonari montează, în două schimburi, de zi şi de noapte, barele de fier-beton în radierul construcţiei, astfel că la sfârşitul acestei săptămâni sunt programate betonări pe mai multe sectoare unde armătura de fier a fost finalizată. Inginerul Ionuţ Gulinescu, şef punct de lucru, ne-a spus că pe zi se montează în jur de 60 de tone de fier-beton, urmând ca această cantitate să crească până la 80 de tone de fier-beton pe zi.



.jpg)
