Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Lucrări de restaurare în Parohia doljeană Izvor
De curând au fost finalizate lucrările de restaurare la Biserica parohială "Sfinţii Arhangheli" din localitatea doljeană Izvor. Conform spuselor părintelui Marius Lunganu, la finalizarea acestei lucrări au participat enoriaşii parohiei, precum şi numeroşi oameni de bine. Lucrarea de restaurare a sfântului lăcaş, începută anul trecut, a constat în refacerea tencuielii exterioare şi înlocuirea acoperişului.



.jpg)
