Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Lucrări importante la acoperișul și icoanele Catedralei Naționale
Lucrările la Catedrala Națională avansează conform graficului de execuție, într-un ritm susținut. După finalizarea structurii de rezistență a corpului principal al edificiului, au început tencuirea și placarea cu piatră a coloanelor exterioare. Muncitorii finalizează montajul învelitorii din tablă peste cupola Altarului și a început așezarea acesteia și în zona pronaosului. În interior, în laturile icoanei Maicii Domnului din absida Altarului au fost montate icoanele în mozaic ale Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, iar scena „Cortul Mărturiei” la care s-a lucrat în atelier a fost finalizată.
Echipele de muncitori au realizat progrese importante pe șantierul Catedralei Naționale, care au culminat cu demararea lucrărilor de tencuire și finalizarea șarpantei de la turla „Pantocrator”. La exterior se lucrează în continuare la porticurile amplasate în dreapta și în stânga edificiului și la subsolurile adiacente din partea de nord și de sud a catedralei.
Stadiul lucrărilor pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului ne-a fost prezentat de inginerul Vlad Florin Popescu. „În momentul de față lucrăm la acoperiș, la pronaos, șarpanta și învelitoarea de tablă. La pronaos și la turla «Pantocrator», același lucru: se completează astereala și învelitoarea cu tablă de cupru auriu. Se mai lucrează la placarea cu piatră la coloanele turlei-clopotniță și turlelor adiacente turlelor-clopotniță, iar sus, la cota 45, se lucrează la tencuirea turlei «Pantocrator» de la cota 45 la cota 65. În interior se lucrează la mozaic, la conca Altarului de la cota 27 până la cota 42. În exterior, lucrăm la structura subsolurilor adiacente, de la vest spre est. În funcție de cota la care sunt, se plachează cu plumb, se toarnă trepte, mai jos se toarnă elemente verticale și se lucrează chiar și la radier”, ne-a spus ing. Vlad Florin Popescu.
În interior, în jurul icoanei Maicii Domnului din absida Altarului a fost realizat un tron inspirat din ceremonialul imperial bizantin, iar în cele două laturi au fost montate icoanele în mozaic ale Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. În prezent se lucrează la partea de font, în atelier se lucrează la scena „Împărtășirea Apostolilor”, iar scena „Cortul Mărturiei” a fost finalizată. De asemenea, se lucrează la proiectul iconografic al catedralei, cu toate scenele care vor face parte din acest ansamblu.
Despre lucrările care se desfășoară în prezent în atelier și stadiul acestora ne-a vorbit pictorul bisericesc Daniel Codrescu. „Am montat icoana Maicii Domnului, icoana cu cei doi Arhangheli Mihail și Gavriil, iar acum se lucrează la partea de font. Încercăm să închidem absida și să finalizăm semicupola din Altar. De asemenea, în paralel lucrăm în atelier. Am terminat scena «Cortul Mărturiei», iar acum se lucrează la «Împărtășirea Apostolilor». Am făcut câteva veșminte, iar portretele sunt aproape gata. Încercăm să avansăm și cu partea de proiect pentru turlă, lucrându-se în momentul de față la partea de iconografie. Lucrăm la împărțirea registrelor, se elaborează proiectul general al catedralei, cu toate scenele care vor face parte din acest ansamblu. Proiectul este într-un stadiu destul de avansat, aproape de finalizare”, ne-a explicat pictorul Daniel Codrescu.