Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului continuă
Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului continuă în această perioadă pe şantierul din Dealul Arsenalului. De luni, 17 ianuarie, s-a început turnarea grinzilor de ghidaj din beton. De curând s-au finalizat lucrările de amenajare a şantierului şi s-au făcut racordările la utilităţi şi s-au executat săpături de circa 19.000 de metri cubi pentru pregătirea fundaţiilor de pereţi mulaţi, informează Agenţia de ştiri BASILICA.
"La această lucrare la Catedrala Neamului am început organizarea de şantier pe 10 noiembrie şi lucrările se desfăşoară foarte bine şi ne încadrăm în timpul pe care l-am stabilit", a declarat pentru TRINITAS TV inginerul Ştefan Clişeru, Director S.C. Construct Edil. Mai multe detalii despre stadiul lucrărilor, dar şi despre cum puteţi contribui la realizarea acestora, accesaţi site-ul www.catedralaneamului.ro.



.jpg)
