Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Mănăstirile transilvane şi-au cinstit sfinţii ocrotitori
În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor, când s-a prăznuit şi Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, mai multe lăcaşuri de cult din Transilvania şi-au sărbătorit hramul, în prezenţa ierarhilor şi a numeroşi credincioşi.
În Duminica Tuturor Sfinţilor, care a coincis anul acesta cu sărbătoarea Soborului Sfinţilor Apostoli, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul Bran, judeţul Braşov. Slujba religioasă a încununat programul liturgic şi manifestările duhovniceşti de la hramul aşezământului monahal situat la mare altitudine, în apropiere de satul Şimon. Sărbătoarea a început de sâmbătă seara, când la slujba Privegherii, IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat slujba intrării în monahism pentru una dintre surorile care vieţuiesc la schit. Monahia Filofteia a devenit, aşa cum a subliniat ierarhul, mireasă a lui Hristos pe vecie.
La Sfânta Liturghie din ziua hramului au participat credincioşi din satele ţinutului Bran şi pelerini din mai multe părţi ale ţării, care vin adesea aici pentru a se ruga, pentru a primi Sfintele Taine şi pentru a se reculege în acest colţ de rai. Credincioşii au înfruntat vremea ploioasă şi răcoroasă de la munte pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată pe o scenă amenajată în curtea schitului, lângă lăcaşul de cult. Înainte de Sfânta Liturghie, soborul de preoţi a oficiat slujba sfinţirii apei, iar credincioşii au avut posibilitatea să fie binecuvântaţi şi să primească pentru acasă apa sfinţită. În sobor s-au aflat exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhim. Visarion Joantă, stareţul Mănăstirii „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus, arhim. Ilarion Urs, vicarul administrativ patriarhal, pr. Ionuţ Corduneanu, protopopul de Bran-Zărneşti Gheorghe Colţea şi alţi slujitori ai sfintelor altare.
IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre sfinţi şi sfinţenie, despre misiunea Sfinţilor Apostoli şi rolul acestora în răspândirea Evangheliei în lume.
„Mântuitorul Iisus Hristos îi binecuvintează pe toţi cei care devin mărturisitori ai Lui, iar primii mărturisitori ai credinţei în Hristos au fost Sfinţii Apostoli. Ei au mers şi L-au mărturisit pe Învăţătorul lor până la marginile lumii şi au dus creştinismul în toate părţile pământului, pentru ca Biserica lui Hristos să se lărgească. Ea s-a născut la Cincizecime, sărbătorită duminica trecută şi, iată că astăzi, sunt pomeniţi, întâi de toate, Sfinţii Apostoli şi apoi toţi sfinţii Bisericii“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. La final, duhovnicul schitului, părintele Policarp Stoian a mulţumit ierarhului, slujitorilor şi credincioşilor pentru participarea la hram şi pentru sprijinul oferit obştii de maici. Sărbătoarea s-a încheiat cu cinstirea unui fragment de moaştele Sfântului Mucenic Dasie, adus de la Silistra, Bulgaria.
Sărbătoare la Catedrala din Cluj-Napoca
În duminica întâi după Rusalii, numită şi Duminica Tuturor Sfinţilor, de Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul Catedralei, condus de pr. prof. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din municipiu. În cadrul cuvântului de învăţătură IPS Mitropolit Andrei a vorbit credincioşilor prezenţi la slujbă despre sfinţenie, spunând că acesta ar trebui să fie idealul oricărui creştin. În cadrul slujbei, mai mulţi credincioşi şi copii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Hramul Mănăstirii de la Caşva
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi la hramul Mănăstirii „Toţi Sfinţii“ de la Caşva, judeţul Mureş. Slujba a avut loc pe un altar de vară, în curtea interioară a mănăstirii. Peste o mie de pelerini şi-au îndreptat paşii, cu evlavie şi credinţă, spre minunatul locaş de rugăciune de pe Valea Gurghiului, ridicat pe un platou care, ca o reminiscenţă a vicisitudinilor istoriei, poartă şi astăzi numele „La Mănăstire“. Mănăstirea Caşva are o tradiţie istorică bogată, fiind unul dintre primele aşezăminte monahale din aceste locuri. Aşezată pe partea stângă a Văii Gurghiului, sub dealul Dumbrăviţa, mănăstirea exista în anul 1473, când stareţul şi călugării de la o altă mănăstire din Moldova s-au refugiat aici din cauza invaziilor tătăreşti sau turceşti. Aşezământul a fost distrus în 6 decembrie 1761 de armata generalului austriac de tristă amintire Bukov. La 18 martie 1994, a fost pusă piatra de temelie, iar în 1995, în ziua a doua de Crăciun, s-a sfinţit paraclisul. În 1996 s-a început construcţia corpului de chilii şi a bisericii. Aici a avut loc, în 2008, proclamarea canonizării Sfântului Simeon de la Pângăraţi.
Mănăstirea Bârsana, la 20 de ani
Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei, au liturghisit la Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli“ de la Bârsana, judeţul Maramureş, cu ocazia hramului.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Iustin Sigheteanul. La final, IPS Arhiepiscop Justinian a vorbit miilor de credincioşi prezenţi. Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la reactivarea aşezământului monahal de la Bârsana şi punerea pietrei de temelie pentru noua biserică de către IPS Justinian, parohul din Bârsana, Gheorghe Urda a primit Gramata Episcopală de apreciere, iar Consiliul Parohial şi Adunarea Parohială au primit diploma „Sfântul Iosif Mărturisitorul“.
Liturghie arhierească la Mizieş şi Stâna de Vale
În Duminica întâi după Rusalii, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Mizieş, Protopopiatul Beiuş, în sobor de preoţi şi diaconi, în altarul de vară de la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, ctitorită de Mitropolitul Miron Romanul al Ardealului, fiu al satului.
În fiecare an, în jurul datei de 20 iunie, în Parohia Mizieş ajung mii de pelerini pentru a comemora personalitatea poetului creştin Traian Dorz, care a fost conducătorul Asociaţiei „Oastea Domnului“, de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit 24 de ani. PS Sofronie s-a aflat pentru a patra oară la Mizieş, de la întronizarea sa în scaunul de Episcop al Oradiei, pentru comemorarea poetului.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a subliniat importanţa prăznuirii tuturor sfinţilor, atât a celor cunoscuţi cu numele, ce se află menţionaţi în calendar şi în sinaxar, cât şi a celor necunoscuţi, ştiuţi doar de Bunul Dumnezeu, din toate timpurile şi din toate locurile, între care sunt şi foarte mulţi strămoşi ai noştri.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Sofronie l-a hirotonit preot pe diac. Florin Marius Roşu, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Ciuleşti, Protopopiatul Marghita. Noul hirotonit a primit şi hirotesia întru duhovnic.
Ierarhul împreună cu soborul slujitor, a oficiat, la mormântul fratelui Traian Dorz, slujba Parastasului, fiind pomeniţi Mitropolitul Miron Romanul al Ardealului şi fratele Traian Dorz, dimpreună cu toţi cei adormiţi din neamul lor. La finalul slujbei, Ioan Balint, protopopul Beiuşului, a adresat mulţumiri ierarhului pentru prezenţă şi aleasa purtare de grijă.
La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, PS Sofronie a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din staţiunea montană Stâna de Vale, cu prilejul hramului. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit pe diac. Ioan Lucian Moldovan preot la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Parohia Dicăneşti, Protopopiatul Oradea, iar pe tânărul teolog Florin Marius Roşu în treapta diaconiei. Noul preot hirotonit a fost hirotesit duhovnic.
Sărbătoare la Zalău
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Treime“ din Zalău, unde slujesc pr. Iosif Ferenţ şi pr. Ioan Farcaş. Biserica „Sfânta Treime“ este cea mai veche biserică ortodoxă din Zalău. După încheierea primului război mondial şi realizarea unirii Ardealului cu România, la 1 Decembrie 1918, s-a dorit construirea unei biserici ortodoxe, la Zalău. Acest deziderat a fost realizat între anii 1925 - 1927, prin zidirea actualei bisericii cu hramul „Sfânta Treime“, aceasta fiind prima biserică românească din cărămidă ridicată în oraş. Terenul pentru construcţie a fost donat de statul român, pe locul unde se afla o fostă grădiniţă, care a fost transformată cu această ocazie în casă parohială. Clădirea grădiniţei data din 1870 şi a fost folosită ca şi casă parohială, până în anul 2008. În anul 2008 a fost ridicată o nouă casă parohială, iar în 2010 s-a amenajat şi curtea locaşului de cult.
Hram la Mănăstirea Strâmba
În Duminica „Tuturor Sfinţilor“, Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strâmba, din judeţul Bistriţa-Năsăud, cu ocazia celui de-al doilea hram. Aşezământul monahal este ocrotit de Sfântul Ierarh Spiridon, iar noua biserică, care se află în construcţie din 2009, are hramul „Tuturor Sfinţilor“.
Soborul slujitor a fost format din numeroşi preoţi şi diaconi, iar la slujbă au fost prezenţi mii de credincioşi din localitaţile învecinate, precum şi autorităţi locale şi judeţene. PS Vasile Someşanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre misiunea sfinţilor şi importanţa urmării exemplului lor de vieţuire. Ierarhul a evidenţiat, de asemenea, că rolul omului pe pământ este acela de a lupta pentru a-şi sfinţi viaţa. Mănăstirea din satul Strâmba, comuna Josenii Bârgăului, a fost construit pe terenul donat de o văduvă din localitate, iar piatra de temelie a paraclisului a fost pusă în 1999 de către PS Episcop Vasile Someşanul. În vara anului 2009, la iniţiativa vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu s-a pus piatra de temelie pentru biserica de zid cu hramul „Tuturor Sfinţilor“.
Sărbătoarea fiilor satului la Huta
La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox al românilor din Europa de Nord, au slujit Sfânta Liturghie în biserica din satul Huta, comuna Chiuieşti, judeţul Cluj.
Hramul bisericii din Huta este, în fiecare an, prilej de reunire a fiilor satului care se întorc la locurile natale. Satul clujean este locul de naştere al arhipăstorului hunedorean dar şi al arhimandritului Gherontie Ciupe, vicar-administrativ al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, al arhimandritului Andrei Coroian, consilier misionar-catehetic al eparhiei hunedorene şi al stavroforei Varvara, stareţa Mănăstirii Căşiel-Strâmbu, judeţul Cluj. Oaspeţii au fost primiţi cu căldură de locuitorii satului care au scos din lăzile de zestre frumoase costume populare. În cuvântul de învăţătură pe care l-a ţinut pentru zidirea sufletească a celor prezenţi, Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox al românilor din Europa de Nord, a vorbit despre viaţa, activitatea şi rolul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel în istoria mântuirii.