În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Moment aniversar în parohia Gherteniş
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în parohia Gherteniş din protopopiatul Reşiţa, cu ocazia împlinirii a 630 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Gherteniş, situată în extrema nord-vestică a judeţului Caraş-Severin. Totodată a fost sfinţită catapetasma şi altarul de vară, ridicat prin contribuţia credincioşilor sub îndrumarea părintelui paroh.
La Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi, dar şi mulţi fii ai satului reîntorşi pentru a fi părtaşi la această aniversare. La momentul cuvenit, Preasfinţitul Lucian a rostit un cuvânt de învăţătură: Astăzi, când localitatea Gherteniş împlineşte 630 de ani de la prima atestare documentară, aducem slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra locuitorilor care de-a lungul vremurilori cu credinţă în Dumnezeu au cultivat şi conservat spiritualitea şi frumoasele tradiţiile din această aşezare. Datori suntem şi noi, astăzi să păstrăm şi să sporim moştenirea primită, nelăsând negura vremii de astăzi să ne umbrească identitatea, spiritualitatea şi demnitatea. La finalul Sfintei Liturghii, domnul primar al comunei Berzovia a înmânat Preasfinţitului Lucian, cheia localităţii Gherteniş şi a împărţit medalii jubiliare şi diplome tuturor fiilor satului ce s-au evidenţiat şi au făcut cunoscut Ghertenişul pe plan naţional şi internaţional, după care a urmat un recital de poezii în grai bănăţean compuse de domnul profesor Ion Albu din localitate. După săvârşirea Sfintei Liturghii şi împărţirea anafurei, Întâistătătorul eparhiei a binecuvântat izvorul de apă şi a sfinţit o troiţă, după care alături de domnul primar, preoţii şi credincioşii prezenţi a binecuvântat placa aniversară aşezată în semn de aducere aminte a acestui evenimet deosebit pentru comunitate.