Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Moment aniversar într-o parohie din județul Tulcea
Biserica „Sfântul Ilie” din Mihai Bravu, Protoieria Babadag, județul Tulcea, s-a aflat duminica trecută în zi de sărbătoare, prilejuită de prezența în mijlocul credincioșilor a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârșit Sfânta Liturghie.
Preasfințitul Părinte Episcop Visarion, împreună cu preotul paroh Petrică Chivu și cu alți slujitori, a oficiat Sfânta Liturghie la care au participat credincioșii din localitate pentru care slujirea arhierească a constituit o mare bucurie, o binecuvântare și un moment istoric, anul acesta biserica împlinind 100 de ani de la sfințirea ei din anul 1924.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia duminicii, îndemnând credincioșii la trăirea unei vieți creștine, după voia lui Dumnezeu și după poruncile Sfintei Biserici.
În cadrul slujbei au fost pomeniți ctitorii bisericii de acum 100 de ani, binefăcătorii și susținătorii ei până în zilele noastre, trecuți la Domnul.
La sfârșitul slujbei a fost dezvelită o placă comemorativă dedicată slujitorilor, ctitorilor și binefăcătorilor sfântului lăcaș și au fost oferite acte de apreciere primarului localității, Consiliului local, precum și altor oameni de bine care au sprijinit semnificativ activitatea parohiei.



.jpg)
