Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Muzeul Judeţean Olt la 60 de ani de activitate

Muzeul Judeţean Olt la 60 de ani de activitate

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Gabriela Popescu - 16 Mai 2012

Muzeul Judeţean Olt organizează, în perioada 9-19 mai, o serie de manifestări sub genericul "Decada culturală", prilejuite de împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea instituţiei. Timp de zece zile, oltenii pot vizita gratuit expoziţii de pictură şi grafică, pot participa la colocvii şi sunt invitaţi la scenete de teatru.

Evenimentele culturale au debutat cu un atelier de creaţie, intitulat "Culoare, formă şi decor", în cadrul căruia preşcolari şi elevi au putut desena pe suporturi modelate din ipsos sau linguri de lemn motive decorative inspirate din arta populară tradiţională. "Pentru această săptămână, avem mai multe expoziţii valoroase semnate de nume de artişti din creaţia contemporană. Prima dintre ele a avut loc marţi, 15 mai, la Galeria Artis din municipiul Slatina, reunind opt artişti profesionişti, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România", a precizat Aurelia Grosu, şefa Secţiei de istorie şi artă din cadrul Muzeului Judeţean Olt. Miercuri, 16 mai, la Galeria de Artă "Ion Popescu - Negreni" are loc vernisajul expoziţiei de tapiserie şi obiecte textile "Bărbaţi în arta textilă românească", unde vor expune mai mulţi artişti plastici, dintre care amintim pe Vintilă Mihăescu, Mihai Moldoveanu şi Gheorghe Gogescu. "Este o expoziţie în premieră pe care instituţia noastră o amenajează. Pe 17 mai, în sala de festivităţi a Muzeului Judeţean Olt se va desfăşura colocviul "Un bob zăbavă în universul istoriei şi artei", având invitaţi pe istoricul Georgeta Filitti şi pe colecţionarul Vasile Petrovici", a adăugat Aurelia Grosu.

Vineri, 18 mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor, sunt programate expoziţii şi laboratoare de conservare-restaurare ale Muzeului Judeţean din Slatina. Activităţile culturale se vor încheia sâmbătă, 19 mai, cu "Noaptea Muzeelor", când vor avea loc atelierul de creaţie "Culoare, formă şi decor", sceneta din schiţa "Five oâclock", în interpretarea trupei de teatru a Colegiului Naţional Agricol "Carol I", şi difuzarea unor filme documentare despre civilizaţia urbană a Slatinei şi despre civilizaţia tradiţională rurală.