În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Nașterea Domnului la credincioșii ortodocși sârbi
Praznicul Crăciunului a fost sărbătorit de credincioșii ortodocși sârbi la 7 ianuarie, după calendarul iulian neîndreptat. În această zi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala „Sfântul Sava” din Belgrad, Serbia, de Preafericitul Părinte Porfirie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, împreună cu Preasfințitul Părinte Ștefan de Remesiana, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori. Mesajul pastoral al Patriarhului Serbiei a fost citit de către protosinghelul Nectarie, secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul catedralei, dirijat de Katarina Stankovic, precum și de Corul de copii „Rastko”, dirijat de Milena Antovic, se arată pe site-ul Patriarhiei Serbiei, spc.rs.



.jpg)
