Organizată în perioada 13-18 iulie 2026, sub genericul „Tăria credinței mele, frumusețea Ortodoxiei”, tabăra de vară de la Mărişel, judeţul Cluj, reunește aproximativ 70 de adolescenți, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, din mai multe județe ale țării, alături de o echipă de voluntari, între care se află și tineri din Franța, precum și doi preoți români care slujesc în Franța și în Statele Unite ale Americii.
Noi etape în cadrul proiectului Catedralei Mântuirii Neamului
Pe 17 ianuarie 2008 s-a depus la Direcţia de Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală a Primăriei Municipiului Bucureşti documentaţia necesară privind atribuirea de adresă, număr poştal pentru terenul aferent din Calea 13 Septembrie, Sector 5 pentru noua Catedrală patriarhală.
La 21 ianuarie s-a depus la Direcţia Taxe şi Impozite de la Consiliul Local al Sectorului 5, pentru persoane juridice, documentaţia necesară eliberării certificatului fiscal.
Din dorinţa de a sprijini demersurile Administraţiei patriarhale pentru obţinerea autorizaţiei, avizelor şi documentaţiilor necesare noii Catedrale patriarhale, Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a trimis adrese în data de 22 ianuarie a.c. preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor, primarului general al Capitalei şi primarului Sectorului 5 al Capitalei, în care îşi exprimă dorinţa soluţionării doleanţelor legitime ale Bisericii.
Astfel, referindu-se la colaborarea celor patru axe menţionate în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, PF Patriarh Daniel a precizat: „Suntem convinşi că în câţiva ani vom avea în Bucureşti o Catedrală patriarhală care va contribui nu numai la înfrumuseţarea Capitalei ţării, ci şi la îmbogăţirea zestrei spirituale a poporului român, constituind o carte de vizită a României pentru o afirmare demnă în cadrul marii familii europene“.
În urma depunerii actelor, organele competente s-au angajat să dea un răspuns oficial Patriarhiei Române în vederea soluţionării dosarelor în curs, până la data de 16 februarie.



.jpg)
