Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Noul an, întâmpinat în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei cu rugăciuni
În Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, ca şi în celelalte eparhii din Patriarhia Română, credincioşii au întâmpinat noul an civil în rugăciune. La miezul nopţii, la cumpăna dintre ani, ei au participat la Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, însoţit de rugăciuni de mulţumire, iar dimineaţă s-au rugat împreună cu ierarhii şi clericii lor la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, urmată de slujba de Te Deum.
În prima zi a noului an, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Târgovişte, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, ierarhul a oficiat şi slujba Te Deum-ului la Anul Nou. „În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat sensul prefigurativ al Tăierii-împrejur a Domnului Iisus Hristos pentru Botezul creştin, dar şi personalitatea deosebită a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, iniţiatorul operei filantropice creştine, instituţionale şi sistematice, numită Vasiliada, model caritabil pentru creştini până astăzi, autorul Liturghiei ce îi poartă numele, precum şi creatorul a numeroase opere teologice importante pentru Biserică“, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
În Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, în prima zi a Anului Nou civil, credincioşii din municipiul Câmpulung Muscel au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Calinic la Mănăstirea Negru Vodă, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. După săvârşirea slujbei de Te Deum, Chiriarhul Argeşului şi Muscelului a subliniat importanţa praznicului „Tăierea-împrejur cea după Trup a Domnului“ şi activitatea deosebită desfăşurată de Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
În toate bisericile din municipiul Buzău, s-a săvârşit în noaptea trecerii dintre ani slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos. Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârşit slujba Acatistului în vechea Catedrală arhiepiscopală „Adormirea Maicii Domnului“ din Buzău. La final, ierarhul a rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu în anul ce a trecut şi a binecuvântat noul an care a început. În dimineaţa zilei de 1 ianuarie Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Cântările Utreniei au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin“, iar la Sfânta Liturghie a cântat Corala „Neagu Ionescu“ a catedralei. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârşit slujba Te Deum-ului la Anul Nou.
La trecerea dintre ani, în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, în prezenţa credincioşilor gălăţeni, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos şi a rostit mai multe rugăciuni de mulţumire. „În prima zi a anului 2014, la praznicul Tăierii-împrejur cea după Trup a Domnului, Înaltpreasfinţitul Casian a condus procesiunea cu moaştele Sfântului Vasile cel Mare, care se află în patrimoniul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, după care a oficiat slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi din oraş. Pentru persoanele cu dizabilităţi prezente la Sfânta Liturghie, slujba a fost tradusă în limbaj mimico-gestual. După Sfânta Liturghie, Chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat copiii şi tinerii aflaţi în grija Aşezământului filantropic «Sfântul Vasile cel Mare» din Galaţi. Aceştia au participat mai întâi la Sfânta Liturghie săvârşită în capela din cadrul aşezământului, ocrotită de Sfântul Vasile cel Mare şi de Sfânta Cuvioasă Parascheva. După rugăciunea de mulţumire, copiii şi tinerii i-au sorcovit pe cei prezenţi şi le-au oferit un scurt moment artistic, pentru care au fost răsplătiţi cu daruri constând în dulciuri, iconiţe, cărţi de rugăciuni şi altele“, ne-a declarat pr. Gabriel Molocea, consilier misionar şi comunicare media. Prima zi din anul 2014 s-a încheiat cu tradiţionala întâlnire a ierarhului Dunării de Jos cu preoţii din Galaţi şi cu părinţii protoierei ai judeţului. Întâlnirea a avut loc în Aula Magna a Centrului pastoral „Sfântul Ioan Casian“ din incinta Centrului eparhial al Dunării de Jos.
Cu ocazia sărbătorii „Tăierea-împrejur cea după Trup a Domnului“ şi a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, miercuri, 1 ianuarie, Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală „Înălţarea Domnului“ din Slobozia, înconjurat de un sobor de slujitori, informează sf-esc.ro. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre praznicul din prima zi a anului, îndemnând credincioşii să mulţumească lui Dumnezeu pentru darurile primite în anul ce a trecut, având credinţă puternică şi nădejde că, în anul 2014, Domnul va binecuvânta cărările vieţii, cu darurile Sale cele bogate. După Sfânta Liturghie, PS Episcop Vincenţiu a săvârşit slujba de Te Deum, în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite în anul calendaristic încheiat şi pentru binecuvântarea cununii noului an, 2014.
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit în prima zi a Anului Nou civil Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum în Biserica „Buna Vestire“ din Tulcea, paraclis patriarhal. De asemenea, cu prilejul noului an civil, Preasfinţia Sa a organizat ieri, 3 ianuarie, la Centrul eparhial, o recepţie la care au participat preoţi, stareţi şi stareţe din eparhie, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din municipiul Tulcea.