Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
O acţiune socială inedită
Duminică după-amiază, Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Griviţa din Capitală a fost, preţ de câteva ore bune, gazda unei iniţiative cu totul deosebite, coordonată de părintele paroh Lică Lepădatu, pr. Silviu Marian Chiţu şi diac. Constantin Dochiţa.
O expoziţie culinară cu degustare, ale cărei preparate au ajuns şi pe mesele enoriaşilor cu venituri modeste, mulţi dintre ei imobilizaţi la pat, un concert de colinde, o vizită la Spitalul clinic de chirurgie plastică reparatorie şi arsuri din vecinătate au adus împreună persoane de toate vârstele, care s-au bucurat de o zi plină de bunătate şi zâmbet.
„Această acţiune a bisericii noastre a pornit de la ideea doamnei Daniela Popa şi constă într-o expoziţie culinară, cu degustare. Doamne din parohie au răspuns apelului nostru şi au gătit preparate de post tradiţionale din zona lor de origine. Aceste feluri de mâncare vor ajunge pe mesele persoanelor vârstnice din parohie, lipsite de ajutor, care se deplasează greu sau deloc. Nădăjduim că nu ne vom opri aici şi că data viitoare vor participa şi alte persoane. De asemenea, acţiunea noastră se doreşte a fi şi un îndemn adresat credincioşilor de a proceda la fel şi acasă, oferind ceva de mâncare unui vecin nevoiaş sau unui om sărac de pe stradă. Fapt îmbucurător, în această perioadă din an, biserica noastră devine polul cel mai important în acest cartier“, a spus părintele Lică Lepădatu, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ -Griviţa.
La finalul concertului de colinde susţinut de Grupul psaltic „Tronos“ al Catedralei Patriarhale, cei prezenţi au fost invitaţi să guste din bucatele tradiţionale, provenite din toate zonele ţării, nu înainte ca gospodinele să prezinte modul în care le-au preparat şi de la cine au preluat reţeta. „Turte de Ajun sau pelincile Domnu-lui este o reţetă din zona de sud a Vrancei, comuna Lacu lui Baban, satul Poieni, pe care am învăţat-o de la mama. Dânsa pregătea turtele înainte de Ignat şi le înmuia în dimineaţa de Ajun. Mama le dădea de pomană, împreună cu nuci şi fructe, în vase noi, pentru sufletele celor răposaţi, vecinilor şi rudelor“, a explicat Marilena Ene.
„Ideea acestui proiect este să strângem de la persoane de vârsta a treia obiceiuri şi tradiţii, şi nu mă refer doar la partea gastronomică, ci la tot ce înseamnă lanţul spaţiului spiritual al satului. Aşadar, iniţiativa are un scop social, dar şi unul educativ, mai ales pentru tineri“, a adăugat Daniela Popa, membră a Departamentului de tineret al Bisericii „Sfântul Gheorghe“ - Griviţa.
Acţiunea socială s-a încheiat cu o vizită la Spitalul clinic de chirurgie plastică reparatorie şi arsuri. Slujitorii bisericii şi o parte dintre credincioşi au oferit oamenilor de pe patul de spital mâncare, o vorbă bună şi au ascultat împreună colinde interpretate de Grupul psaltic „Sfântul Haralambie“ al parohiei.