La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
O nouă biserică la Târgovişte
Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon Arhiepiscopul Târgoviştei, va săvârşi duminică, 24 octombrie, de la ora: 13, slujba de aşezare a pietrei de temelie pentru noua biserică parohială a cartierului "Tineretului" din municipiul Târgovişte, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Această biserică va avea hramul "Sfântul Voievod Neagoe Basarab" şi va fi prima biserică din eparhie cu acest hram. Preot paroh va fi Dragoş Bădescu. Arhiepiscopia Târgoviştei invită credincioşii să participe într-un număr cât mai mare la acest important eveniment pentru eparhie.



.jpg)
