La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
O nouă conferinţă preoţească, în Protopopiatul Târgu Neamţ
Joi, 23 octombrie 2014, Mănăstirea Sihăstria a fost gazda conferinţei semestriale de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Târgu Neamţ, eveniment prezidat de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Ziua a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către IPS Părinte Teofan în Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla“ a mănăstirii, din soborul slujitor făcând parte şi părintele Ioan Dogariu, protopopul Protoieriei Târgu Neamţ. Răspunsurile la strană au fost date de preoţii participanţi la conferinţă. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul preot Ciprian Păvăleanu de la Parohia Gârcina - Protopopiatul Piatra Neamţ a fost hirotesit duhovnic de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
După cuvântul introductiv al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, conferinţa preoţească a continuat în sala de conferinţe a mănăstirii cu vizionarea unui film, care a facilitat înţelegerea tematicii alese pentru întâlnire.
„Martiriu creştin şi martiriu islamic - convergenţe şi divergenţe“
În continuare, a fost susţinut referatul „«Împotrivirea până la sânge» - curajul mărturisitor. Martiriu creştin şi martiriu islamic - convergenţe şi divergenţe“ de pr. dr. Ioan Duma de la Parohia „Sfinţii Voievozi“- Bălţăteşti.
„Martiriul islamic, chiar dacă se aseamănă cu cel creştin, în sensul că apără o cauză şi un crez, totuşi, în esenţă, diferă în mod radical. Martiriul creştin este expresia dragostei faţă de Hristos şi a sacrificiului de sine până la iertarea persecutorului, fără a implica moartea altora sau vreun resentiment ori sentiment de vrajbă, pe când în Islam martirul acţionează din răzbunare, cu ură şi în luptă armată. El caută să impună cu forţa, chiar dacă-şi pierde viaţa cu intenţie (prin suicid), crezul său sau scopul pentru care luptă. Moartea Sfinţilor Brâncoveni are toate caracteristicile martiriului creştin, prin faptul că ei au arătat dragoste faţă de credinţa creştinească până la moarte, nelepădându-se de Hristos, chiar dacă au fost ademeniţi cu minciuni şi constrânşi prin torturi şi umilinţe inimaginabile pentru a primi Islamul. Mai mult decât atât, înainte de moarte, ei au făcut o adevărată mărturisire de credinţă cu mult curaj şi demnitate, asemenea celor întâlnite în primele veacuri creştine în «Actele martirice». Nu se pot imputa aici, ca şi cauze ale morţii lor, motivele politice sau de ordin economic, pentru că, aşa cum am arătat mai sus, politicul şi religiosul în ţinuturile islamice sunt un tot unitar, şi orice motiv politic avea şi un caracter religios şi invers. Sfinţii Brâncoveni sunt şi adevăraţi eroi ai neamului, pentru că moartea lor a fost o încununare a tuturor eforturilor Domnitorului pentru apărarea valorilor şi demnităţii naţionale, precum şi a integrităţii teritoriale. Eroismul lor se împleteşte armonios cu martiriul, fiind adevărate exemple pentru generaţiile ulterioare de români, în ceea ce priveşte mărturisirea credinţei creştine până la sacrificiul de sine în faţa acestei lumi, care devine din ce în ce mai ostilă lui Hristos, dar şi în ceea ce priveşte patriotismul sau dragostea de neam şi de ţară. Martiriul lor constituie un exemplu mai ales pentru clasa politică, care, nu de multe ori, ea însăşi luptă împotriva Bisericii prin legi care contravin moralei creştine, dar şi intereselor naţionale, dorind astfel să fie pe placul marilor puteri ale lumii, care nu au niciun dumnezeu“, s-a arătat în referatul prezentat.
Întâlnirea a conţinut şi dezbateri pe marginea temei, luări de cuvânt ale unora dintre preoţii prezenţi şi îndemnuri din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.