Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Obştea Schitului Feneş şi-a sărbătorit ocrotitorul
La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, Schitul Feneş din Episcopia Caransebeşului şi-a serbat ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi, iar ca delegat al Preasfinţitului Lucian a fost prezent protosinghelul Casian Ruşeţ, secretar eparhial, care a transmis cuvântul de binecuvântare al chiriarhului.
Sute de credincioşi au luat parte la Sfânta Liturghie săvârşită cu prilejul prăznuirii Sfântului Nectarie Taumaturgul, ocrotitorul Schitului Feneş din Episcopia Caransebeşului. În ajunul praznicului s-a săvârşit în paraclisul schitului slujba Privegherii de către un sobor de preoţi, în prezenţa multor credincioşi dornici de priveghere şi rugăciune. Pildă de răbdare pentru monahi În ziua praznicului, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de un sobor de zece preoţi de la Mănăstirea Piatra Scrisă şi de la parohiile învecinate. Ca delegat al ierarhului, a fost prezent părintele protosinghel Casian Ruşeţ, secretar eparhial, care a transmis cuvântul de binecuvântare şi preţuire al Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. "Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul este un sfânt contemporan cu noi, trăitor în secolul al XIX-lea şi canonizat de către Biserica Ortodoxă a Greciei în anul 1953. Sfântul Nectarie şi minunile sale au pătruns şi în ţara noastră prin evlavia şi râvna preoţilor şi a monahilor care au primit ajutor de la sfânt, dar şi prin biruinţa minunilor săvârşite de moaştele sale, care au devenit izvor de tămăduire. Asemenea altor biserici şi mănăstiri, Schitul Feneş din această eparhie a primit ca ocrotitor pe Sfântul Nectarie spre a-l avea ca pildă vieţuitorii în răbdare, rugăciune, nevoinţă şi zel misionar. Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul a fost un dascăl exemplar, un călugăr devotat, un misionar harnic şi înţelept, un ierarh blând şi iubitor de slujire, un îndelung răbdător şi un biruitor al răutăţilor acestei lumi. Iată care sunt virtuţile pe care ni le-a lăsat moştenire acest sfânt, dimpreună cu nepreţuita comoară a moaştelor sale care izvorăsc tămăduiri celor bolnavi şi neputincioşi. Aşadar, Sfântul Ierarh Nectarie a fost după îndemnul Mântuitorului păstorul cel bun, care şi-a pus viaţa pentru oile sale nemijlocit, aşa cum ne relatează Evanghelistul Ioan în pericopa evanghelică pe care astăzi am citit-o. Cu acest fericit prilej, vă adresăm, părinte egumen şi iubiţi credincioşi, gândul de preţuire al părintelui nostru duhovnicesc, Preasfinţitul Episcop Lucian al Caransebeşului, care nu a putut fi astăzi în prezenţă fizică alături de noi, însă în rugăciune, în cuget şi simţiri, Preasfinţia Sa ne-a fost alături şi ne-a binecuvântat", a spus părintele Casian Ruşeţ. Schitul a luat fiinţă în 2001 În încheiere, toţi credincioşii au fost miruiţi şi au primit anafură, după care au luat parte la agapa frăţească oferită de Schitul Feneş tuturor celor prezenţi. Schitul Feneş a luat fiinţă la iniţiativa preotului Constantin Bertea, vicar-administrativ al Episcopiei Caransebeşului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Laurenţiu, Episcopul Caransebeşului, în anul 2001, prin osteneala monahiei Macrina Vieriu. În clădirile dezafectate preluate de către Episcopia Caransebeşului s-a reuşit amenajarea unui paraclis, a unui corp de chilii, trapeză şi a unei anexe gospodăreşti. Începând cu luna septembrie a anului 2008, schitul a fost transformat în schit de călugări, obştea monahală existentă depunând eforturi de finalizare a lucrărilor începute în această aşezare. Ambientul natural de păduri de fag şi brad oferă un cadru prielnic pentru desfăşurarea de activităţi duhovniceşti, culturale şi sociale pentru credincioşii iubitori de spiritualitate ortodoxă.