Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Odor duhovnicesc în Parohia „Sfântul Nicolae”-Vlădica din Bucureşti
În cadrul unui amplu program cultural- liturgic ocazionat de binecuvântarea lucrărilor de înnoire executate la casa parohială, în biserica Parohiei „Sfântul Nicolae”-Vlădica din Protopopiatul Sector 4 Capitală a poposit vineri, 25 noiembrie, racla în care se păstrează un fragment din cinstitele moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, adusă de la mănăstirea ilfoveană pe care a păstorit-o. Aceasta a fost aşezată în sfântul lăcaş spre închinarea credincioşilor.
Sfintele moaşte au fost întâmpinate de un sobor de preoţi şi diaconi, iar după aşezarea în locul special amenajat din absida nordică a bisericii, au fost oficiate slujba Acatistului sfântului ierarh şi slujba Sfinţirii mici a apei. În după-amiaza aceleiaşi zile, un sobor de preoţi a săvârşit Sfânta Taină a Maslului, seara încheindu-se cu o conferinţă susţinută de pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.
„Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, avem bucuria de a primi în mijlocul nostru moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Suntem în Postul Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când toţi credincioşii vin cu dragoste, cu smerenie şi cu inima frântă către sfintele altare pentru a aduce prinos de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite în sufletele, în casele şi în familiile lor. Avem în mijlocul nostru, pentru trei zile, un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Calinic, la care venim şi ne rugăm cu evlavie. Programul cultural-duhovnicesc al acestor zile se va încheia duminică cu o mare împlinire a parohiei noastre, anume finalizarea şi binecuvântarea lucrărilor de la casa parohială”, ne-a declarat părintele Andrei Mihail Bîja, parohul acestei biserici.



.jpg)
