Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Olimpicii la religie din sectorul 1 al Capitalei au fost premiaţi
Elevii de la unităţile de învăţământ de pe raza sectorului 1 al Capitalei care au obţinut rezultate meritorii la olimpiadele şcolare de religie şi cultură şi spiritualitate românească au fost premiaţi miercuri, 5 iunie, în cadrul unei festivităţi organizate de Protopopiatul Sector 1 Capitală în biserica Parohiei „Sfânta Vineri”-Nouă din Bucureşti.
La eveniment au participat, pe lângă cei 181 de elevi premianţi, cadre didactice, părinţi ai copiilor, prieteni şi apropiaţi, a transmis TRINITAS TV.
Părintele protoiereu Marin Comănescu a vorbit cu acest prilej despre darurile pe care elevii olimpici le-au primit ca o răsplată simbolică pentru eforturile depuse: „Am căutat să le oferim un dar de carte, volume alese cu multă acrivie şi mult discernământ. Sunt cărţi pe măsura fiecărei clase, ca să-i încurajăm şi să le insuflăm această credinţă şi dragoste de Dumnezeu. Mulţumim lui Dumnezeu pentru acest dar minunat pe care ni l-a oferit prin răspunsul de dragoste al copiilor la chemarea de a-L mărturisi”.
Festivitatea de premiere a elevilor olimpici, care a fost organizată în data de celebrare a Zilei internaţionale a învăţătorului, a fost un moment de bucurie şi pentru cadrele didactice care i-au îndrumat.
„Am avut mai mulţi olimpici decât anul trecut. Ei percep participarea la aceste olimpiade ca o aprofundare a credinţei lor. Au şi ocazia să studieze mai mult şi ne bucurăm că îi susţin şi familiile în acest sens. Ne bucurăm, de asemenea, pentru faptul că sunt şi mulţi profesori care se dedică acestui lucru”, a declarat pentru TRINITAS TV prof. Mirela Şova, metodist la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu”.