În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Parc de joacă în Parohia „Sfântul Dumitru“ din Floreşti
Parohia "Sfântul Dumitru" din Floreşti, din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a inaugurat un parc de joacă pentru copii, pe un teren
aflat în proprietatea parohiei, situat pe Strada Florilor, acolo unde a fost construită cea de-a doua biserică a parohiei, cu hramul "Soborul Maicii Domnului". Terenul a fost ales ţinând cont de numărul mare de copii mici din acea zonă, care participă în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Amenajarea spaţiului de joacă s-a făcut prin implicarea unei societăţi comerciale şi a Asociaţiei Civica din Floreşti. Parcul a fost inaugurat vineri, 20 mai, printr-o slujbă religioasă, oficiată de trei dintre preoţii parohiei, între care preotul paroh Marcel Andreica. După slujbă, copiii de la Grădiniţa nr. 1 din Floreşti au prezentat un program artistic, intonând cântece şi recitând poezii, iar la final toţi micuţii au primit cadouri. (Cosmina N.)



.jpg)
