Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Părintele arhid. prof. univ. dr. Ioan Caraza s‑a mutat la cele veșnice
Părintele arhidiacon prof. univ. dr. Ioan Caraza s‑a mutat la veșnicele lăcașuri joi, 31 iulie 2025, la vârsta de 84 de ani. Părintele Ioan Caraza a fost o figură cunoscută în lumea Teologiei academice atât pe plan național, cât și internațional prin preocupările sale pentru învățătura de credință de la Sinodul al IV‑lea Ecumenic de la Calcedon și modul cum aceasta a fost tratată de teologi catolici și protestanți.
Părintele Ioan Caraza a fost hirotonit diacon în anul 1973, demnitate din care a slujit Biserica lui Hristos până la sfârșitul vieții.
În anul 1977 a devenit cadru didactic al Institutului Teologic de Grad Universitar din București, ulterior la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, îndrumând numeroase generații de studenți teologi cu o deosebită preocupare și disponibilitate. Începând cu anul 1999 a ocupat postul de lector universitar pentru disciplina Patrologie, în anul 2002 fiind avansat la gradul de conferențiar universitar, iar trei ani mai târziu la cel de profesor universitar. Din anul 2007 a devenit și conducător de doctorate. Profund teolog ortodox, părintele arhid. prof. univ. dr. Ioan Caraza s‑a dăruit întru totul formării intelectuale, dar și duhovnicești, a studenților pe care i‑a îndrumat de‑a lungul prodigioasei cariere academice. Fin cunoscător al Sfintelor Scripturi și al teologiei Sfinților Părinți, părintele de pioasă amintire Ioan Caraza rămâne pentru toți cei care l‑au cunoscut, colegi, studenți, prieteni, un exemplu de blândețe, modestie, erudiție și dăruire.



.jpg)
