Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Părintele profesor Emilian Cornițescu a fost condus pe ultimul drum

Părintele profesor Emilian Cornițescu a fost condus pe ultimul drum

Galerie foto (20) Galerie foto (20) Știri
Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 24 Ianuarie 2025

Părintele profesor univ. dr. Emilian Cornițescu, care a adormit în Domnul în noaptea de 20 spre 21 ianuarie, a fost condus pe ultimul drum vineri, 24 ianuarie. Slujba de înmormântare a fost oficiată în Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un numeros sobor de clerici. Părintele profesor Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit cuvântul intitulat „Părintele profesor dr. Emilian Cornițescu (1941-2025) - o viață dedicată teologiei biblice, dialogului interreligios și învăță­mân­tului teologic românesc”.

Numeroși membri ai familiei, foști colegi de slujire la catedră sau la Sfântul Altar, foști studenți și simpli cre­din­cioși și-au luat rămas-bun de la părintele profesor Emilian Cornițes­cu vineri, 24 ianuarie. Slujba de înmormântare a preoților și diaconilor a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele prof. univ. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific, precum și alți clerici, profesori de teologie și foști studenți ai celui răposat.

La momentul rânduit din slujba Înmormântării, părintele Ștefan Buchiu, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit cuvântul inti­tulat „Părintele profesor dr. Emilian Cornițescu (1941-2025) - o viață dedicată teologiei biblice, dialogului interreligios și învățământului teologic românesc” în care a prezentat activitatea pastorală și academică a acestuia.

„Contribuția sa cea mai importantă și durabilă rămâne în domeniul învățământului teologic, unde, din 1975, a funcționat mai întâi ca asistent la Secția biblică a Institutului Teologic din București, apoi ca lector (1976-1980) și, în cele din urmă, ca profesor titular la Catedra de Vechiul Testament (din 1985). În această calitate, a format ge­ne­rații întregi de teologi și preoți, transmi­țân­du-le nu doar cunoștințe academice, ci și dragostea pentru studiul biblic și respectul pentru dialogul interreligios. O dimensiune aparte a activității sale a fost implicarea în dialogul ortodox‑iudaic și în promovarea relațiilor culturale româno-israeliene. Ca președinte al Asociației de Prietenie Româ­nia-Israel (ACPRI) și, ulterior, ca preșe­dinte de onoare, a organizat numeroase evenimente culturale și religioase, contribuind la mai buna înțe­legere între cele două comuni­tăți. (...) A fost și rămâne un model de erudiție și dedicare pentru toți cei care l-au cunoscut și au beneficiat de îndrumarea sa. Pentru întreaga sa activitate pusă în slujba Bisericii și a învățământului teologic, pentru contribuția sa la dezvoltarea studiilor biblice românești și la promovarea dialogului interreligios, pentru modelul de dascăl și preot pe care l-a oferit, părintele profesor dr. Emilian Cornițescu rămâne în memoria Bisericii și-a învățământului teologic românesc ca un reper de vocație autentică”, a spus părintele Ștefan Buchiu.
De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre activitatea academică de la Constanța a părintelui Emilian Cornițescu, unde a impresionat prin erudiția sa.

„Părintele profesor Emilian Corni­țescu a fost un om foarte erudit. Cu­noștea mai multe limbi, pe care le-a predat și cu ajutorul cărora a susți­nut dialogul dintre comunitatea românească și cea iudaică. Participa la evenimentele istorice și culturale organizate la Constanța și ne-a mângâiat adeseori cu cuvântul său la momente de sărbătoare, chiar și la sărbătorile Dobrogei și la cele religioase din Arhiepiscopia Tomisului. (...) Era un diamant care vorbea atât de frumos și aducea Sfânta Scriptură înaintea celor care căutau să o învețe”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie. Cu acest prilej, chiriarhul Tomisului i-a conferit post-mortem Ordinul eparhial „Crucea Apostolică Tomitană”.

Un cuvânt a mai rostit și părintele Mihail Milea, fost student și doctorand al celui răposat.

La final, împlinind rânduiala înmormântării preoților și diaconilor, trupul neînsuflețit al părintelui Emilian Cornițescu a fost purtat la cimitirul Parohiei Cernica, unde a fost înhumat spre vremelnică odihnă în nădejdea învierii.

 

Citeşte mai multe despre:   inmormantare  -   IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului