Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Parohia Pojejena, în haine de sărbătoare
La praznicul Sfintei Treimi, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Pojejena, Protopopiatul Oraviţa. Cu acest prilej, chiriarhul a târnosit biserica cu hramurile "Sfânta Treime" şi "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", apoi a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
În cadrul evenimentului, PS Lucian a sfinţit şi inaugurat Centrul cultural pastoral "Sfânta Treime", care va funcţiona pe lângă Parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Pojejena şi unde se vor desfăşura proiecte cultural-educaţionale, în special cu tinerii. La Sfânta Liturghie au participat autorităţi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi. La final, chiriarhul a acordat acte de cinstire tuturor ctitorilor şi binefăcătorilor care s-au implicat în renovarea şi înfrumuseţarea bisericii parohiale, precum şi în construirea şi amenajarea Centrului cultural pastoral "Sfânta Treime". La momentul cuvenit, chiriarhul a rostit un bogat cuvânt de învăţătură: "Este o zi mare şi importantă, deoarece această biserică, construită la începutul secolului al XIX-lea, astăzi este târnosită în al unsprezecelea an al secolului XXI. Biserica cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Pojejena astăzi se înnoieşte din punct de vedere spiritual, pentru că în Sfânta Masă sunt aşezate sfintele moaşte ale sfinţilor mucenici care şi-au vărsat sângele pentru credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos. Este o zi mare şi importantă pentru că ne aflăm la sărbătoarea Rusaliilor, suntem în a doua zi de Rusalii, la praznicul Preasfintei Treimi, Dumnezeu Unul în fiinţă, întreit în persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Este o zi mare şi importantă, pentru că, pe lângă hramul pe care l-aţi avut, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, astăzi, în consultare cu părintele protopop şi cu părintele paroh, am pus la această biserică şi hramul Preasfintei Treimi, a doua zi de Rusalii, acelaşi pe care l-am pus şi pentru aşezământul pe care l-aţi amenajat în curtea bisericii, Aşezământul cultural-pastoral "Sfânta Treime" din Pojejena, unde de azi înainte veţi desfăşura activităţi cultural-pastorale. Evanghelia de astăzi se încheie cu următorul verset "unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu". Suntem încredinţaţi că astăzi, şi în toată vremea, şi în tot ceasul, s-a împlinit şi se împlineşte acest cuvânt al Scripturii." Biserica parohială cu hramurile "Sfânta Treime" şi "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Pojejena a fost construită în anul 1907, iar în anul 1994, a fost împodobită cu pictură realizată de pictorii Cecilia şi Radu Husarciuc. Pictura a fost sfinţită în anul 1994 de către episcopul Emilian Birdaş al Caransebeşului.