„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Parteneriatul educaţional, liant între parohie şi şcoală
Relaţia dintre parohie şi şcoală a fost tema centrală a dezbaterilor care au avut loc ieri, 29 octombrie, la Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae“, în cadrul consfătuirii profesorilor de religie din sectorul 4 Capitală. Consfătuiri similare cu profesorii de religie din celelalte sectoare ale Capitalei fie au avut loc, fie urmează să se desfăşoare.
Consfătuirea profesorilor de religie de la instituţiile de învăţământ din cadrul sectorului 4 Capitală a fost organizată de către Protopopiatul Sector 4 Capitală în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Scopul acestor întruniri constă atât în dezbaterea problemelor cu care se confruntă profesorii de religie şi identificarea perspectivelor de rezolvare a acestora, cât şi încurajarea încheierii unor parteneriate educaţionale între parohie şi şcoală pentru întărirea şi dezvoltarea misiunii locale.
La şedinţă au fost prezenţi reprezentanţi ai Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor: pr. conf. dr. David Pestroiu - consilier eparhial, şi Cristinel Rusu - inspector eparhial, care au prezentat cele 10 programe educaţionale pentru tineri care vor fi implementate la nivelul parohiilor Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Părintele Gheorghe Dogaru - inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a precizat câteva aspecte legislative privind încheierea parteneriatelor educaţionale între parohie şi şcoală. La întrunire a participat şi un reprezentant din partea Primăriei Sector 4 Capitală, Elena Epure, consilier administrativ în relaţia cu şcolile, liceele şi grădiniţele din sector 4 Bucureşti, întrucât autorităţile publice locale suportă finanţarea unităţilor de învăţământ. „Dorim ca prin această întâlnire să creăm o mai strânsă legătură între preoţii de parohie şi profesorii de religie care activează în cuprinsul teritorial al parohiei respective. De aceea, dorim să fie cât mai multe parohii care să încheie parteneriate educaţionale cu şcolile din raza lor teritorială, urmând ca, pe de o parte, profesorii de religie, dar şi copiii, cât le permite programa şcolară, să participe la acţiunile şi proiectele educaţionale ale parohiilor, iar, pe de altă parte, parohiile să sprijine şcolile şi profesorii de religie, aşa cum au făcut nu demult, anume la începutul anului şcolar, când parohiile s-au îngrijit ca toate clasele pregătitoare şi clasa I să aibă manuale, respectiv fişe de lucru la disciplina religie. Trebuie ca religia, ca materie de studiu, să nu fie ruptă de trupul Bisericii pentru că altfel devine o metodă scolastică şi seculară, iar copiii trebuie să crească în spiritul credinţei creştine, fiindcă altfel pot să devină foarte buni cunoscători ai lecţiilor, să ia note foarte bune, dar să nu participe la viaţa Bisericii, să nu aibă acea viaţă duhovnicească pe care noi o dorim întru Hristos. Prin aceste parteneriate, Biserica este mai aproape de Şcoală, iar Şcoala mai aproape de Biserică, pentru că acum se creează viitoarea personalitate a copilului, acum se dezvoltă creştinii de mâine, care nu trebuie să fie creştini numai cu numele sau pentru faptul că au fost botezaţi, ci oameni care îşi manifestă şi trăiesc credinţa creştină“, a precizat pr. Ion Vartan Armaşi, protoiereul Protopopiatului Sector 4 Capitală.
Consfătuirea cu profesorii de religie din sectorul 3 Capitală se desfăşoară astăzi, 30 octombrie, la sediul Protopopiatului Sector 3 Capitală de pe strada Doamnei, nr. 20, iar consfătuirile pentru dascălii de religie din sectoarele 5 şi 6 Capitală se vor desfăşura miercuri, 5 noiembrie, la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“, respectiv joi, 6 noiembrie, la Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu“. Consfătuirile cu profesorii de religie din sectoarele 1 şi 2 au avut loc săptămâna trecută.