Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pelerinaj cu moaşte la Tomis
Cu prilejul începerii Postului Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie duminică noaptea, de la ora 24:00, la biserica "Sfântul Ierarh Nectarie" din Constanţa, situată în zona fostului IMN, pe str. Spiru Haret, nr. 4 D, cartier Medeea. La această biserică vor fi aduse în pelerinaj moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, de la Iaşi. Sfintele moaşte vor poposi până luni, la prânz.



.jpg)
