În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Peste 8.000 de persoane, la Marşul pentru Familie organizat la Iaşi
Duminică, 1 iunie 2014, Iaşul a fost, preţ de câteva ore bune, capitala valorilor tradiţionale ale familiei. Peste 8.000 de persoane - copii, tineri, părinţi şi bunici - au participat la Marşul pentru Familie, organizat cu scopul a sublinia faptul că mariajul dintre un bărbat şi o femeie şi filiaţia tată-mamă-copil constituie baza şi viitorul societăţii moderne.
Peste 8.000 de persoane au mărşăluit duminică după-amiază pe străzile Iaşului, în semn de susţinere faţă de valorile tradiţionale ale familiei. Marşul pentru Familie a fost organizat de Asociaţia Familia Tradiţională din Iaşi, în colaborare cu Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor.
După ce în prealabil s-au desfăşurat ateliere artistice şi sportive dedicate copiilor şi tinerilor, participanţii la Marşul pentru Familie au parcurs următorul traseu: Parcul Copou - Universitatea „Al. I. Cuza“ - Fundaţie - Piaţa Unirii - Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt - Catedrala mitropolitană, ultima oprire având loc la Palatul Culturii. Pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt marşul a fost oprit câteva clipe, pentru un moment de reculegere şi rugăciune pentru copiii şi familiile aflate în dificultate.
Punctul de final al manifestării a fost Grădina Publică Palas, unde participanţii au asistat la un ansamblu de evenimente ce a cuprins momente artistice ale grupului de copii din Frenciugi, ale Corului de copii „Muzica Viva“ din Iaşi, un recital de chitară susţinut de Leonard Luţia şi dansuri populare ale Grupului „Doina Carpaţilor“, luări de cuvânt şi premierea concursului de eseu şi fotografie cu tema „Cea mai frumoasă amintire din familia mea“. Printre cei care au vorbit s-au numărat Grigore Ilisei, scriitor, jurnalist şi realizator radio-tv, Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Vita Bucureşti, şi Elena Crăciun, director executiv al Asociaţiei Familia Tradiţională - Iaşi.
„Familia - ultimul bastion“, „Familia tradiţională aduce continuitate în istorie“, „Vrem formare civică, culturală şi spirituală autentică“, „Tată şi mamă pentru orice copil“, „Mami, te iubesc. Lasă-mă să-ţi dovedesc!“, „Există şi adopţie“, „Familia, bărbat şi femeie, este normalitate“ au fost câteva dintre mesajele pe care participanţii ieşeni au dorit să le transmită. Mai mult decât atât, unii dintre ei au ţinut să ne spună şi câteva cuvinte: „Am venit la acest marş împreună cu bunica şi cu sora mea pentru a promova familia creştină şi pentru a arăta că nu dorim să se schimbe tradiţia“ - Ioan Anghel, 12 ani. „Ne-am născut ortodocşi şi avem datoria să menţinem cu orice preţ familia bazată pe valori creştine, formată din tată, mamă şi cât mai mulţi copii“ - Maria Petrescu, 48 de ani. „Am decis să particip la acest marş ca o reacţie la ultimele legi promovate în Parlamentul European, care denaturează, urâţesc şi ciopârţesc noţiunile de normal şi firesc“ - Ioana Schipor, 25 de ani. „Împreună, vreau să tragem un semnal de alarmă. Poate unii dintre cei care au puterea să schimbe ceva se vor întreba: Ce i-a făcut pe 8.000 de oameni să iasă în stradă?“ - Silviu Radu, 37 de ani.
Organizatorii s-au declarat mulţumiţi de modul în care s-a derulat evenimentul şi speră ca mesajul lor să fie receptat de întreaga societate, după cum a subliniat Elena Crăciun, director executiv al Asociaţiei Familia Tradiţională: „Asociaţia noastră este una non-guvernamentală, care a apărut la cererea iniţiativei publice de a promova interesele şi drepturile familiei normale, şi de aceea ne-am gândit ca ziua de 1 Iunie să nu fie doar Ziua Internaţională a Copilului, ci să celebreze copilul în cadrul familiei autentice. Ideea a fost în primă fază a unui grup de iniţiativă, care s-a gândit că ar fi foarte folositor şi pentru societatea civilă să vadă că se pot mobiliza foarte mulţi oameni, indiferent de pătura socială şi de mediul în care trăiesc, în a ralia la ideea familiei autentice, formată din bărbat, femeie şi copii. E un lucru extraordinar pentru noi că un număr atât de mare de persoane au ieşit în stradă şi s-au mobilizat în atât de puţin timp şi sperăm ca şi pe viitor mesajul nostru să fie la fel de bine organizat, atât din punct de vedere logistic, cât şi auditiv“.
Tot în cadrul evenimentului Marşul pentru Familie, duminică seară, în Aula Magna a Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi a fost susţinută conferinţa intitulată „Ce trebuie să ştim ca să ne salvăm familia“. Invitat a fost dr. Virgiliu Gheorghe, vicepreşedinte al Institutului de Cercetări Psihosociale şi Bioetică din Bucureşti.