Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pomenirea arhiepiscopului Epifanie la Buzău
La Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău, Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârşit sâmbătă, 11 ianuarie, Sfânta Liturghie şi apoi slujba Parastasului la împlinirea sorocului de un an de la trecerea la cele veşnice a arhiepiscopului Epifanie.
Înaltpreasfinţitul Ciprian a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău înconjurat de un sobor de slujitori format din preoţi consilieri de la Centrul eparhial, preoţi profesori la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău şi stareţi de la mănăstiri din eparhia de la Curbura Carpaţilor, ne-a spus Dragoş Olteanu, consilier media eparhial. Cântările Sfintei Liturghii au fost date de un grup de teologi de la seminarul buzoian. La final a fost săvârşită slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire arhiepiscop Epifanie, la împlinirea unui an de la trecerea sa la cele veşnice. De asemenea, la mormântul fostului arhipăstor al Buzăului şi Vrancei din Catedrala arhiepiscopală a fost săvârşit un Trisaghion pentru cei adormiţi şi s-a cântat „Veşnica pomenire“, după tradiţie.
„În acest interval de timp, ne-am străduit cu toţii, ostenitori de la Centrul eparhial, părinţi protoierei, preacuvioşi părinţi şi preacuvioase maici, precum şi ceilalţi preoţi, să împlinim ceea ce Biserica noastră a rânduit atunci când cineva pleacă din mijlocul nostru şi se îndreaptă spre ceruri. Au avut loc slujbele de pomenire la soroacele rânduite de Biserică, la 40 de zile, la 3 luni, la 6 luni, la 9 luni şi, iată, acum, împlinindu-se 1 an, am săvârşit Sfânta Liturghie arhierească spre pomenirea înaltpreasfinţitului părinte arhiepiscop Epifanie Norocel, apoi slujba Parastasului, prin care arătăm că suntem alături cu mintea, cu sufletul şi cu rugăciunea noastră de cel ce, în chip fizic, nu mai este printre noi, dar care, duhovniceşte, aşa cum ne învaţă Sfânta Biserică, este alături de noi“, a spus IPS Arhiepiscop Ciprian.
Arhiepiscopul Epifanie s-a născut la 14 decembrie 1932, în comuna suceveană Mălini. A păstorit Eparhia Buzăului şi Vrancei din 1982 până la trecerea sa la cele veşnice de la 7 ianuarie 2013.