Credincioșii bucureșteni au participat astă‑seară, 8 aprilie, la Catedrala Patriarhală din București, unde, potrivit rânduielii liturgice tradiționale a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, a fost săvârșită cea de‑a patra Denie, corespunzătoare Sfintei Zi de Joi. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș. La final, părintele prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic‑educațional al Administrației Patriarhale și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a rostit un cuvânt de învățătură.
Praznicul Sfântului Nectarie la Râmnic şi Craiova
Sâmbătă, 9 noiembrie, de prăznuirea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji Sfânta Liturghie începând cu ora 9:00, în biserica bolniță din Centrul eparhial. Aici va fi așezată spre închinare noua raclă care adăpostește părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, raclă ce urmează a fi așezată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae”, după ce se va finaliza montarea pavimentului acesteia.
La Craiova, praznicul Sfântului Nectarie este marcat în mod deosebit anul acesta la biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae”-Dorobănţia. Aici au fost aduse de vineri seară părticele din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina şi aşezate spre închinare pentru credincioşi. Programul liturgic a cuprins vineri seară Vecernia cu Litie şi Taina Sfântului Maslu, iar sâmbătă, 9 noiembrie, Utrenia şi Sfânta Liturghie, Vecernia şi Acatistul Sfântului Nectarie, iar duminică, 10 noiembrie, Sfânta Liturghie.



.jpg)
