În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Prăznuire locală în Oltenia pentru Sfântul Ierarh Calinic
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost cinstit în mod deosebit în Arhiepiscopia Râmnicului în perioada 4-8 mai 2022, cu prilejul sărbătorii locale a aducerii în Oltenia a sfintelor sale moaște.
Cinstirea sfântului ierarh care a păstorit Eparhia Râmnicului a culminat duminică, 8 mai, când Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjuraţi de un ales sobor de preoţi şi diaconi, pe esplanada din faţa Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Olteniei a vorbit, de asemenea, despre cinstirea aparte de care se bucură Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica în Mitropolia Olteniei, numindu-l „învățătorul și îndrumătorul nostru”, spunând că prin sfintele sale moaște „privim către Învierea lui Dumnezeu”.
Sărbătoarea aducerii în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica a fost introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei, începând cu anul 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sala „Iosif Episcopul” din cadrul Așezământului „Sfântul Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului” a găzduit sâmbătă, 7 mai, lansarea volumului „Maria, doamna voievodului sfânt Constantin Brâncoveanu”. Evenimentul din Râmnicu Vâlcea a fost organizat de Arhiepiscopia Râmnicului în parteneriat cu Centrul Cultural al Municipiului București ARCUB și Asociația „Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești”. În debutul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a prezentat-o pe doamna Maria Brâncoveanu drept „una dintre cele mai impresionante prezențe feminine ale neamului nostru și între cele mai alese din lumea întreagă”. Despre volum au vorbit în continuare Mihaela Păun, directorul ARCUB București, și Iuliana Mateescu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 6 mai, protopsaltul Theodoros Vassilikos din Grecia a susținut la Râmnicu Vâlcea un concert de muzică bizantină, împreună cu protopsalții pr. Siluan Dumitru Scurtu și Dimitrie Hristodulos Voicescu.