În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Prăznuiri în ţară
În Bucureşti şi în alte localităţi din ţară, mai multe biserici şi-au sărbătorit hramul de Sfântul Pantelimon. Chiar la marginea Capitalei, în oraşul Pantelimon, credincioşii din întreaga localitate s-au adunat în jurul Bisericii "Sfântul Pantelimon", unde sunt şi părticele din moaştele sale. Racla cu sfintele odoare a fost scoasă spre închinare, iar credincioşii care au participat la hram au primit şi pachete cu daruri. În Bucureşti, la Biserica "Sfântul Pantelimon" de la Foişorul de Foc, preoţii slujitori au pregătit un program liturgic special şi daruri pentru pelerini. În ajunul sărbătorii, la această biserică a avut loc şi o procesiune cu racla şi cu icoana sfântului, care au fost aşezate într-un loc special spre a fi cinstite de credincioşi. În ajunul sărbătorii Sfântului Pantelimon, Trupa de teatru religios "Ateneu", coordonată de părintele Bogdan Teleanu, slujitor la Biserica "Sfântul Pantelimon", a prezentat sceneta "De demult". Sfântul este ocrotitorul bisericii parohiei din Lunca Mare şi al capelelor din Spitalul Municipal Câmpina şi Spitalul de Psihiatrie Voila, tot din Câmpina. La Constanţa, a fost organizată o procesiune cu moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, condusă de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a pornit de la Catedrala arhiepiscopală şi a mers pe mai multe străzi.



.jpg)
