Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Preasfinţitul Lucian la ceas aniversar
La data de 9 septembrie, când Biserica noastră îi cinsteşte pe Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, îşi aniversează ziua de naştere.
Preasfinţitul Lucian s-a născut la 9 septembrie 1970, din părinţii Teodor şi Maria Mic, în municipiul Arad, cartierul Gai. Între anii 1977 şi 1985 a urmat cursurile Şcolii Generale nr. 10 din cartierul arădean Gai; între anii 1985-1987 a frecventat cursurile Liceului de băieţi „Ioan Slavici“, astăzi „Moise Nicoară“, iar între anii 1987 şi 1992 a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeş. Încă din copilărie, alături de familia sa, a frecventat cu regularitate sfintele slujbe la Mănăstirea „Sfântul Simion Stâlpnicul“ din cartierul Gai, iar apoi Mănăstirea Hodoş-Bodrog. În anul 1992, a susţinut examenul de admitere la Facultatea de Teologie, Specializarea Pastorală, din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad, pe care a absolvit-o în anul 1996, susţinând licenţa la disciplina Patrologie cu titlul: „Limonariul lui Ioan Moshu - studiu patristic“.
Din anul 2001, s-a înscris la cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Oradea, iar în anul 2009 la cursurile de doctorat ale Facultăţii de Teologie din Craiova, pe care le-a absolvit în anul 2013, susţinând teza de doctorat cu titlul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Biserica Ortodoxă din Banat în a II-a jumătate a sec. al XIX-lea“. În 1990 a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, din judeţul Arad, în 1991 fiind tuns întru rasofor. În anul 1992, la data de 24 iulie, a fost hirotonit diacon, iar în 25 iulie, acelaşi an, preot pe seama Mănăstirii Hodoş-Bodrog. Rămâne la Mănăstirea Hodoş-Bodrog până în anul 1994, când a fost transferat de către Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, pe un post de preot slujitor la Catedrala mitropolitană din Timişoara. În anul 1995, a fost numit stareţ al Mănăstirii „Izvorul Miron“ - Româneşti din judeţul Timiş de către Mitropolitul Banatului. În anul 1998, a fost tuns în monahism la Mănăstirea „Izvorul Miron“ - Româneşti, pe care a rectitorit-o în cei peste 5 ani de activitate stăreţească. În anul 1999 a fost hirotesit protosinghel şi numit exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Timişoarei, iar în ianuarie 2000, a fost hirotesit arhimandrit. În septembrie 2000, la propunerea Înaltpreasfinţitului Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul „Lugojeanul“, iar la data de 1 octombrie 2000, a fost hirotonit întru arhiereu, la Catedrala mitropolitană din Timişoara, la vârsta de numai 30 de ani, fiind la acea vreme cel mai tânăr ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Odată cu vacantarea scaunului episcopal de la Caransebeş prin numirea în funcţia de Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului a Preasfinţitului Laurenţiu Streza, în 8 februarie 2006, a fost ales Episcop al Caransebeşului, iar în 26 februarie, a fost instalat ca Episcop al Caransebeşului în Catedrala episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Caransebeş.
În calitate de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a efectuat peste 400 de vizite pastorale. A sfinţit zeci de biserici, hirotonind şi hirotesind mai mulţi preoţi şi diaconi în Arhiepiscopia Timişoarei. Din anul 2001 până în 2006, a funcţionat ca lector asociat la Facultatea de Teologie din Timişoara, unde a predat Patrologie şi Formare duhovnicească. A înfiinţat şi a coordonat Sectorul social-misionar din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei.
Odată cu numirea ca Episcop al Caransebeşului, a funcţionat ca profesor de Tipic şi Liturgică la Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeş şi ca lector la Facultatea de Teologie din Caransebeş. A târnosit şi a binecuvântat zeci de biserici, vizitând şi slujind în toate parohiile eparhiei.
Cel mai important deziderat al ierarhilor de la Caransebeş, de la rectitorirea episcopiei în anul 1865, a fost ridicarea unei noi catedrale în oraşul de reşedinţă. Rânduiala lui Dumnezeu a fost ca măreţul ideal să fie împlinit nu de mult, la 12 septembrie 2010, dată la care întreg Banatul Montan a prăznuit sfinţirea Catedralei „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“. Evenimentul s-a bucurat de participarea şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a unui numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Evenimentul din 12 septembrie 2010 este, fără îndoială, cea mai importantă realizare petrecută în Episcopia Caransebeşului după întemeierea ei, în anul 1865. Pe lângă grija pentru desăvârşirea celor năzuite de episcopii caransebeşeni, Preasfinţitul Lucian a desfăşurat şi o activitate pastorală articulată şi cuprinzătoare. A vizitat şi a slujit toate parohiile şi filiile din eparhie, a hirotonit peste 150 de clerici pentru nevoile duhovniceşti ale credincioşilor şi a impulsionat ridicarea şi renovarea a numeroase biserici. Este demn de menţionat că, în numai 6 ani şi jumătate de slujire arhierească, Preasfinţitul Lucian a târnosit peste 60 din edificiile de cult ale eparhiei, iar alte 100 au fost binecuvântate în urma unor lucrări de refacere şi amenajare. La acestea se adaugă refacerea şi restaurarea unor mănăstiri importante din Episcopia Caransebeşului.
Întreaga activitate pastorală desfăşurată de Preasfinţitul Lucian a fost rod al unei profunde cunoaşteri a eparhiei. A mutat într-un sediu nou Seminarul Teologic din Caransebeş, unde cadrele didactice şi elevii seminarişti beneficiază de săli de cursuri moderne, cămin şi cantină nou amenajate şi utilate la standardele actuale, a reamenajat Centrul eparhial, a înfiinţat magazine de obiecte bisericeşti în cuprinsul eparhiei şi a înfiinţat ateliere de croitorie bisericească şi de pictură bisericească bizantină.
Lupta Preasfinţiei Sale pentru concretizarea unei misiuni pastorale în rândul credincioşilor din judeţul Caraş-Severin a fost dovada unei veşnice deschideri spre oameni. Nici un efort nu a fost pregetat, nici o secundă nu a fost risipită, până când eparhia nu a odrăslit şi lucrarea socială. Activitatea socială s-a concretizat prin înfiinţarea, în colaborare cu mai multe instituţii, a Centrului de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare“ din Caransebeş. Au fost încheiate parteneriate de colaborare cu mai multe ONG-uri din judeţ, dar şi cu diverşi furnizori de servicii sociale ai administraţiei locale.
Pentru toate aceste realizări puse în slujba oamenilor, Preasfinţitul Lucian s-a învrednicit de aleasă preţuire şi recunoaştere din partea autorităţilor administrative locale, fiind cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin, precum şi în peste 20 de localităţi ale judeţului Caraş-Severin. La ceas aniversar, Centrul eparhial al Episcopiei Caransebeşului, dimpreună cu clerul şi dreptmăritorii creştini, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dăruiască Preasfinţitului Episcop Lucian mulţi şi binecuvântaţi ani!