Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Preasfinţitul Siluan a vizitat oraşul Reggio Calabria
Românii ortodocşi din Reggio Calabria l-au primit vinerea trecută de Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, care a făcut o vizită pastorală în acest oraş. Ierarhul împreună cu preoţii şi credincioşii au încercat să găsească soluţii pentru o viaţă mai bună a românilor veniţi aici la muncă.
Potrivit Biroului de presă al Episcopiei Române a Italiei, vizita a avut mai multe momente principale. A avut loc o dezbatere pe tema dialogării şi cunoaşterii realităţii ortodoxe române, dar şi a problemelor şi dramelor emigranţilor, precum şi o slujbă de Te Deum, în biserica parohiei ortodoxe române din acest oraş, pentru a mulţumi Domnului pentru binefacerile primite. La dezbatere a participat şi Monseniorul Vittorio Mondello, Arhiepiscopul din Reggio Calabria, Tina Tripodi, vicepreşedinta Fundaţiei Migrantes, şi alte autorităţi italiene laice şi religioase. "Între dificultăţile pe care le au românii aici, mai speciale sunt cele legate de locurile de muncă, de posibilitatea de a găsi o locuinţă şi de a se putea stabili pentru o perioadă mai lungă. În perspectiva în care se pot integra cu familii cu tot. Multe sunt cazurile din Reggio Calabria de femei care lucrează în casele italienilor şi care au familiile în România. De asemenea, sunt mulţi români care lucrează aici în agricultură şi sunt împrăştiaţi în satele provinciei Reggio Calabria. Peste 6.000 de persoane lucrează unde pot, în agricultură sau în alte locuri, dar nu au resurse necesare ca să-şi aducă familia aici. De aceea, episcopia noastră, parohia noastră de aici, împreună cu Oficiul "Migrante" şi cu sprijinul Arhiepiscopiei catolice de Reggio Calabria, încearcă să-i sprijine pe fraţii noştri români în această realitate pentru a putea găsi soluţii cât mai bune şi pentru a-i ajuta şi cu actele. Pentru că sunt mulţi dintre aceştia care sunt aici şi nu au acte oficiale de şedere şi de lucru în această zonă", a spus Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, pentru TRINITAS TV, citat de Agenţia de ştiri BASILICA.